Gigacaloria le dă frisoane orădenilor inclusiv în luna lui Cuptor. Cei circa 30 de participanţi la dezbaterea publică organizată miercuri seară la Primărie pe tema zonelor unitare de încălzire s-au pronunţat în mod vehement împotriva delimitării unui areal geografic în interiorul căruia consumatorii vor fi legaţi obligatoriu la CET fără posibilitate de debranşare.

"Prin acest regulament, CET ne leagă de glie! Regulamentul spune: "Sunteţi în zona A, n-aveţi voie să vă debranşaţi!" şi atunci se va întâmpla următorul fenomen: orădeanul nu are bani să plătească încălzirea, CET-ul nu aprobă debranşarea, omul acumulează datorii şi vine asociaţia de proprietari şi-i vinde casa ca să dea bani la CET", a avertizat Vasile Bologa, preşedintele asociaţiei de proprietari Lacul Roşu.

Orădeanul spus că în viitorul apropiat numărul datornicilor se va mări exponenţial, deoarece odată cu trecerea CET-ului pe gaz, combustibil de trei ori mai scump decât cărbunele, preţul gigacaloriei va creşte considerabil. "Vom plăti 500 lei pe gigacalorie, ceea ce înseamnă că încălzirea unui apartament cu două camere va costa circa 700 lei, iar orădenii nu vor avea de unde plăti", a spus bărbatul.

Măsuri (doar) pentru CET

Poziţia lui Bologa a fost susţinută şi de alţi vorbitori. "Cei care vor fi arondaţi în zona A au interdicţia debranşării invocându-se eficientizarea sistemului prin stabilizarea utilizatorului, dar ce am eu ca orădean, cu CET-ul? M-aţi chemat vreodată ca părtaş la profit? De ce să îl susţin acum din banii mei?", a spus Cristian Sabău.

Tânărul a spus că prin modificarea regulamentului zonelor de încălzire, municipalitatea încearcă să protejeze CET-ul în dauna orădenilor. "Toate măsurile se iau în favoarea CET-ului. S-a văzut ce a votat luni Consiliul Local. Nu mi se pare normal să tai de la lucrări în oraş 2,5 milioane euro şi să îi dai la CET că n-are bani. Pe câţi dintre orădeni, dacă nu au bani să îşi plătească ratele la bancă, îi ajută Primăria?", a întrebat retoric bărbatul.

"Cui plătim?"

În plus, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari s-au declarat speriaţi de situaţia tulbure de la CET în care centrala are combustibilul pus sub sechestru de firma Unicom şi conturile blocate în contul unor datorii.

"Săptămâna trecută am fost notificat de executorul judecătoresc Eugen Puşcaş ca valoare facturii de energie termică datorată de asociaţie să n-o mai vărs la CET, ci în contul lui. Ce fac în aceste condiţii? Ce garanţie am eu că peste o vreme nu vine şi CET-ul să spună ceară banii vinde casa de pe copiii mei", a spus Alexandru Şule, reprezentantul unei asociaţii de propritari din Nufărul.

Prezent la dezbatere, directorul tehnic al Electrocentrale, Daniel Francisc, a spus că dată fiind situaţia, asociaţiile vor fi nevoite să îşi plătească facturile în conturile Unicom aşa cum cere executorul judecătoresc.

"Faceţi ce a cerut executorul judecătoresc. Electrocentrale are nişte datorii la Unicom, firma ne-a dat în judecată, a câştigat, a apelat la executorul judecătoresc Puşcaş, noi nu putem decât să ne supunem la ce a dispus judecătorul", a spus Francisc.

Anti-debranşare în interesul orădenilor

În replică la reproşurile oamenilor care au acuzat municipalitatea că protejează interesele CET, Dorel Bara, consilier în cadrul Direcţiei Tehnice şi moderator al dezbaterii, a afirmat în mod paradoxal că interdicţia debranşării de la reţea nu este atât în interesul CET-ului, cât al orădenilor.

"Interdicţia debranşării este pentru protecţia utilizatorului, nu a furnizorului. În cazul debranşării, în apartamentele vecinilor apare condensul, se face mai frig, iar aceştia vor trebui să plătească mai mult pentru a avea în apartamente aceeaşi temperatură ca înainte", a spus Bara. Afirmaţia consilierului a creat rumoare dar nu a creat noi dispute. Nu de alta, dar întâlnirea le-a rezervat celor prezenţi şi alte surprize.

"CET, nu ne lăsa!"

Spre marea mirare a participanţilor şi în contradicţie cu mjoritatea celor prezenţi, care erau nemulţumiţi de serviciile şi tarifele CET, reprezentantul unui grup de orădeni din zona Ecaterina Teodoroiu şi străzile adiacente a ameninţat Electrocentrale cu instanţa de judecată în cazul în care nu le va include casele în zona unitară de termoficare.

"Suntem 30 de familii care în urmă cu 40 de ani ne-am tras singure reţeaua de termoficare pe stradă, reţea pe care am predat-o în urmă cu şase ani la Electrocentrale. 40 de ani aţi vândut căldură şi aţi încasat bani folosindu-vă de reţeaua noastră fără să ne daţi nimic pentru asta. Dacă renunţaţi la noi vă dăm în judecată!", a ameninţat Florian Costruţ în numele vecinilor.

Locuitorii din zona Ecaterina Teodoroiu se tem că vor fi lăsaţi de CET în afara zonei unitare de încălzire pe considerentul că, aflată într-o stare deplorabilă, reţeaua trebuie înlocuită, iar Electrocentrale ar putea considera investiţia ca nerentabilă în condiţiile în care zona este una de case, iar numărul consumatorilor este mult mai mic decât într-o zonă similară dar de blocuri.

"Nu vrem să scăpăm de dumneavoastră"

Temerile orădenilor au fost risipite de Dorel Bara, care a afirmat că Electrocentrale are tot interesul să îşi protejeze portofoliul de clienţi. "Nimeni nu spune că vrem să scăpăm de dumneavoastră. În acea zonă a fost o reţea proprietate privată care a fost preluată de CET, noul proprietar trebuie să o repare, dar în documente aceasta apare ca trecând pe terenuri private. Va trebui să aşteptăm lămurirea situaţiei", a spus Bara.

La dezbaterea de luni au mai luat parte printre alţii, directorul adjunct Emil Benţan din cadrul Direcţiei Tehnice, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanaţare Internaţională, Marius Moş, directorul nou înfiinţatei societăţi Termoficare Oradea, Mihai Cabai, reprezentanţi ai Electrocentrale, dar şi consilieri locali precum social-democratul Sorin Gal şi pedelista Adelina Coste. Aceasta a venit însoţită de Cristian Puşcaş, cel care va ocupa începând cu următoarea şedinţă de Consiliu Local locul vacantat prin demisia fostului şef de grup al PDL, Dorin Corcheş.

Dezbaterile de miercuri au durat circa două ore, iar organizatorii i-au sfătuit pe orădeni în încheierea întâlnirii ca în cazul în care mai au nelămuriri sau propuneri pe marginea regulamentului privind zonele unitare de încălzire să le depună în scris cel târziu până pe 20 iulie urmând să primească răspuns în termenul legal.