Deşi iniţial răspunzător cu strângerea semnăturilor pentru "Moţiunea de cenzură populară" a fost numit de către conducerea PSD Bihor Ovidiu Copil, sarcina acestuia a fost preluată de fostul preşedinte al organizaţiei municipale Oradea, Ovidiu Mureşan.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri, Mureşan a anunţat că acţiunea de strângere a semnăturilor va avea loc în municipiu în două locaţii, prima dintre ele fiind aceeaşi în care pesediştii au colectat ajutoare pentru persoanele sinistrate în urma inundaţiilor din Moldova, şi anume pe strada Independenţei, în apropierea Podului Ferdinand. O a doua locaţie, a adăugat Mureşan, este - tot de luni, 9 august - micul platou din faţa magazinului Crişul.

"Vom duce această acţiune şi în pieţele din oraş, unde membrii de partid vor culege semnături de la orădenii care îşi fac cumpărăturile", a precizat Ovidiu Mureşan.

Deocamdată, deşi şi-au propus în urmă cu două săptămâni să adune până la începutul lunii septembrie 100.000 de semnături din întregul judeţ, PSD Bihor a reuşit să colecteze doar 7.000 de iscălituri. Culmea, nu din cauză că oamenii nu ar fi de acord cu plecarea Guvernului, spun liderii organizaţiei, ci a lentorii cu care chiar activiştii partidului îşi îndeplinesc sarcina primită.

Chiar preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a recunoscut că în urmă cu două săptămâni, după ce presa locală a anunţat iniţierea acţiunii, "foarte mulţi oameni ne-au contactat pentru a-şi da semnăturile". Deşi Mang nu a spus-o, poate acesta este şi motivul pentru care de desfăşurarea acţiunii nu mai răspunde cel numit iniţial, Ovidiu Copil, ci Ovidiu Mureşan.