Sistemul E-ticketing a început să fie vandalizat încă înainte să fie pus în funcţiune. Conform unui comunicat al OTL validatoarele de bilete montate pe mijloacele de transport în comun au căzut deja pradă huliganilor deşi urmau să devină operative pentru public abia în cursul lunii septembrie. Gestul este cu atât mai şocant cu cât societatea de transport în comun a ales acest model de aparate tocmai pentru că sunt dificil de vandalizat.

"Până acum au fost vandalizate trei validatoare de bilete, ultimul dintre ele în cursul zilei de ieri. Probabil că au dat în ele cu pumnul până le-au stricat. În ciuda loviturilor, ecranul exterior nu a fost dislocat dar a cedat, în schimb, faţa interioară care a şi fost împinsă în interiorul aparatului", a declarat Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL.

Tocuţ a mai spus că deocamdată nu au putut fi evaluate costurile reparaţiei, care, după toate probabilităţile, vor fi suportate de OTL. "Validatoarele vor fi trimise la reparat şi abia după aceea vom şti cât costă remedierea lor. Deşi sunt în garanţie, reparaţiile vor fi suportate de regie pentru că garanţia se referă la exploatarea aparatelor nu la cazurile de vandalizare a lor", a spus Tocuţ.

Având în vedere faptul că reparaţiile vor fi suportate de OTL, deci tot din banii orădenilor, conducerea societăţii de transport face apel la publicul călător să anunţe la numărul unic de urgenţe 112 orice caz de vandalizare la care asistă pentru a descuraja actele de distrugere prin intervenţia oamenilor legii şi pedepsirea vinovaţilor.

OTL a investit în sistemul E-Ticketing 322.000 euro plus TVA, în mare parte din bani europeni. Sistemul implică printre altele, validatoarele de card, echipamentele mobile destinate controlorilor, echipamentele din chioşcuri, soft-urile necesare şi primele 100.000 de carduri. Validatoarele montate în mijloacele de transport în comun sunt concepute în formă de ou, fără proeminenţe, pentru a face cât mai dificilă vandalizarea lor.