Începând din această vară, orădenii au la dispoziţie containere în care vor putea depune deşeurile textile din gospodărie.

Primăria a început amplasarea containerelor în zona incintelor de colectare selectivă şi în zonele intens circulate din oraş.

"Aceste containere sunt amplasate în zona incintelor de colectare selectivă din cartierele de blocuri şi în diferite zone cu case precum şi în zone mai circulate în oraş. O parte dintre aceste containere sunt deja amplasate, urmând ca în această perioadă să fie amplasate şi cele rămase", a transmis joi Primăria printr-un comunicat de presă.

Până joi, fuseseră amplasate 30 de containere pentru colectarea textilelor în zone precum parcul Salca, Orășelul Copiilor din strada Corneliu Coposu, cartierul Prima Universității, intersecția străzilor Transilvaniei și Moldovei, Bulevardul Ștefan cel Mare lângă McDonald's și altele.

"Primele 30 de containere au fost deja amplasate, numărul lor urmând să ajungă la 65 de containere până la sfârșitul lunii august. Toate cele o sută de containere vor fi montate în Oradea până la sfârșitul acestui an", a declarat pentru BIHOREANUL, Petri Csilla, de la Compartimentul de presă al Primăriei.

Vor fi o sută de containere!

După cum BIHOREANUL a mai scris, în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate la nivelul municipiului Oradea nu există prevederi privind colectarea separată a deşeurilor textile.

Până acum acestea puteau fi depuse de orădeni la centrele de colectare de pe străzile Thurzo Sandor sau Uzinelor ori la containerele de deşeurile menajere.

Pentru a rezolva problema colectării acestui tip de deşeuri, municipalitatea a încheiat două parteneriate cu Asociaţia Filantropia Oradea şi Eurotex SH SRL pentru amplasarea a câte 50 de containere în care acestea să poată fi depuse de orădeni.

"În timp ce Asociaţia Filantropia Oradea va recicla obiectele vestimentare, cu scopul caritabil de a sprijini persoanele vulnerabile din comunitate, Eurotex SH SRL va realiza un program de reciclare selectivă a deşeurilor textile pentru reutilizarea lor în prima fază", a transmis Primăria.

Textilele colectate vor fi sortate, refolosite şi reciclate de către cele două firme partenere iar, în ultimă instanţă, distruse.

Vezi mai jos unde vor fi amplasate cele 65 de containere care vor fi disponibile din această vară!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!