În perioada 7-15 august, sportivii secţiei de tir sportiv de la CSU Oradea au participat la întrecerile Campionatelor Naţionale de Juniori, Tineret şi Seniori la probele de glonţ, care s-au desfăşurat la Bucureşti.

Deşi s-au deplasat cu un grup mai redus de sportivi, cei de la CSU Oradea au reuşit totuşi să obţină un număr de 18 medalii, din care 10 au fost la probele individuale şi 8 la cele pe echipe.

La probele de puşcă au participat: Miclău Antonia, Rayna Cristina, Stoie Cristina şi Urdea Coralia, care au cucerit 4 medalii la probele individuale şi 8 la echipe.

La aceste Campionate Nationale, un comportament deosebit l-a avut sportivul însă Sebastian Blajec, care care a obtinut două medalii de aur, una de argint şi trei de bronz, după participarea la probele de 25 de m.

Potrivit antrenorilor, Adriana Floruţa şi Vasile Leţ, în perioada următoare, sportivii de la secţia de tir sportiv se vor afla "într-o bine meritată vacanţă până în 1 septembrie, când vor începe pregătirea pentru noul sezon".