Sala Mare a Primăriei a fost neîncăpătoare, marţi, la evenimentul de lansare a noului volum semnat de Andrei Marga. Filosof, specialist în relațiile internaționale, fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai” și fost ministru al Afacerilor Externe, Marga s-a întors la Oradea după o altă vizită recentă, cu o întrebare: care va fi ordinea viitoare a lumii? Astfel sună titlul noii sale cărți.

Moderatorul evenimentului, Ioan Horga, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, a precizat că lansarea încununează seria de evenimente ale Departamentului de Relații Internaționale, ținute în aceste zile pe această tematică, cu participare atât internă, cât și de la universități din străinătate. Despre autor, Horga a arătat că ”el nu este doar persoana care scrie despre evenimentele politice internaționale, ci este persoana care anticipează niște evoluții viitoare”.

Volumul, împreună cu câteva date biografice despre autor, a fost prezentat de către universitarul orădean Mihai Maci. Acesta a apreciat că anul 2010 a fost o bornă în evoluția omenirii, căci în plină criză economică mondială s-a declanșat o mișcare tot mai accentuată a tuturor societăților. Cât privește volumul lansat, Maci a arătat că el ”este un barometru al lumii actuale”, „o bibliotecă de relații internaționale” ce prezintă „diferite dosare, despre discrepanța dintre săraci și bogați, Orientul Mijlociu, Rusia lui Putin...”.

La rândul său, Andrei Marga a arătat că sunt multe direcțiile și subiectele abordate în carte, iar multe informații au fost luate direct de la sursă. ”De ce Ordinea viitoare a lumii? În principal pentru că mi-am pus numeroase întrebări... Am avut discuții cu Obama, cu Jacques Chirac, două cu doamna Clinton, am avut discuții cu Merkel și Putin... Ne-am dat seama că oamenii fac ordinea mondială”.

Despre acest concept, autorul a detaliat: ”Noua ordine mondială e o teorie (…) dar problema noastră rămâne ce lume vine?”. Pentru că viitorul este, în fapt, produsul istoriei, Marga a vorbit despre sensul istoriei ca o structură construită pe patru piloni: politica, economia, armata și cultura.

În volum, acesta vorbește despre degradarea democrației, despre necesitatea aducerii la putere a meritocrației, pentru ca democrația să supraviețuiască, despre problemele generate de musulmani în Europa occidentală, despre terorism, care ”poate fi ținut în loc doar printr-o colaborare a superputerilor”, despre fragmentarea lumii de azi, ”precum lumea creată de Metternich și Bismark, cu puteri mari și alte mici, supuse”.

La finalul evenimentului, cei prezenți au putut adresa întrebări și primi autografe din partea autorului.

Volumul ”Ordinea viitoare a lumii” a lui Andrei Marga a apărut la Editura Niculescu și se găsește în librării.