BIHOREANUL încheie cu noi dezvăluiri seria articolelor despre pretenţiile călugărilor catolici Premonstratens asupra clădirii Colegiului Mihai Eminescu şi Stadionului Voinţa din Oradea, dar şi a peste 1.000 de hectare din Felix şi din alte 7 localităţi.
După ce a prezentat felul în care congregaţia şi reprezentanţii statului şi-au etalat atuurile, încercând să-şi demonstreze fiecare dreptul de proprietate pe impozantul edificiu şcolar, BIHOREANUL arată ce întorsătură a luat procesul, cum poate fi influenţat verdictul de un nou protagonist al poveştii şi ce probe surprinzătoare a pus acesta pe masa judecătorilor.
N-a fost naţionalizat
După cum a relatat BIHOREANUL săptămâna trecută, Ordinul Premonstratens a revendicat clădirea Colegiului Eminescu în temeiul OG 94/2000, în cererea adresată Comisiei de retrocedare a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase susţinând că a fost proprietar de drept, înscris ca atare în prima Carte Funciară din Oradea (1866), şi că imobilul i-a fost naţionalizat de regimul comunist.
În 2009, Comisia a respins solicitarea, pe motiv că edificiul nu a fost preluat de regimul comunist prin Decretul de naţionalizare din 1946, ci prin Legea 260/1945, care restabilea în Transilvania situaţia anterioară ocupaţiei horthyste. Mai precis, din anul 1936, când Statul român a câştigat clădirea printr-o "rectificare de Carte Funciară", după un proces purtat între Ministerul Instrucţiunii Publice şi Premonstratenşi.
În dosarul soluţionat atunci la Judecătoria Oradea şi la Tribunalul Bihor, 14 avocaţi ai statului au folosit argumente juridice şi istorice puse la dispoziţie, după 17 ani de cercetări, de Onisifor Ghibu, profesor de Drept la Cluj şi însărcinat special al Ministerului pentru şcolile din Transilvania. Acesta demonstrase pe de o parte că nu Ordinul Premonstratens din Oradea fusese proprietarul tabular în 1866, ci Ordinul din Jassovia (Cehoslovacia), că niciunul din acestea nu au avut în Austro-Ungaria personalitate juridică, deci nu puteau deţine legal bunuri imobiliare, şi că liceul din Oradea fusese ridicat între 1872-1874 pe cheltuiala statului austro-ungar, care l-a dat călugărilor doar în administrare, nu şi în proprietate, după Tratatul de la Trianon revenind Statului român, ca toate posesiunile defunctului stat austro-ungar.
Luptă la bară
Nemulţumiţi de decizia Comisiei, care arăta că pe OG 94/2000 pot fi restituite doar imobile naţionalizate de comunişti între martie 1945-decembrie 1989, dar şi de faptul că la mijlocul anilor 2000 Ministerul Educaţiei a dat liceul municipalităţii, Premonstratenşii au deschis un proces, pentru care l-au angajat pe avocatul Kincses Elod din Târgu Mureş, fondator UDMR. Scopul? Anularea deciziei Comisiei din 2009 şi a notărilor CF din 1936 prin care clădirea fusese preluată de Statul român.
Deschis la Curtea de Apel Oradea şi plimbat o vreme la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul a ajuns la Judecătoria Oradea, care în 2010 a menţinut decizia Comisiei. La fel a hotărât în 2011 şi Tribunalul Bihor, astfel încât congregaţia îşi joacă acum ultima carte la Curtea de Apel, unde în această primăvară a avut loc o adevărată scenă de teatru. Pentru înfăţişarea din 21 martie, magistraţii ceruseră avocatului Premonstratenşilor să facă dovada că au calitate procesuală, că sunt succesorii de drept ai Ordinului din Jassovia şi că au personalitate juridică proprie în România. În loc să se conformeze, însă, avocatul Kincses a trimis instanţei o cerere de amânare.
Ca-n filme
Totuşi, în sala de judecată s-a produs un adevărat show la apariţia unui personaj care, potrivit unui martor ocular, i-a uluit pe toţi: o femeie trecută de 40 de ani, în trening, cu părul vâlvoi, târând o geantă mare de voiaj şi recomandându-se într-o română stricată: Varga Andrea Tunde, cetăţean ungar, născut la Csongrad şi domiciliat la Budapesta, mandatar al Ordinului Premonstratens, cu împuternicire de la prepozitul Fejes Rudolf Anzelm. Afirmând că acesta a renunţat la avocatul Kincses, femeia a pus pe masă nu mai puţin de 13 "probe", cu totul altele decât cele aşteptate de judecători.
Între ele, 55 de pagini de "Note scrise" ce reluau istoria congregaţiei, plus traducerea unei "adeverinţe" emise la 8 noiembrie 2012 de "Monsignor Thomas Anton Handgrattinger, abate general al Ordinului Canonicilor Regulari Premonstratens", conform căreia "actuala abaţie a Sf. Ştefan de Magnovarad din Oradea a cărui prepozit este reverendul prelat părinte Rudolf Anzelm Fejes este exact cea indicată în vechile cadastre sub înscrisul Ordinul Premonstratens de Jassovia, Prepozitura Canonicilor Ordinului Premonstratens a Sfântului Ştefan în Promontoriu situată în oraşul Nagyvarad".
Altfel spus, după ce 4 ani avocatul Kincses încercase să demonstreze că Premonstratenşii din Oradea au fost în subordinea celor din Jassovia şi că tocmai în această calitate erau îndreptăţiţi să reprimească liceul ca moştenitori ai acestora, dintr-o dată în locul lui apărea o necunoscută fluturând un înscris cum că, de fapt, Ordinul din Oradea e acelaşi cu Ordinul din Jassovia! Nimeni nu s-a întrebat de ce, dacă tot aveau "adeverinţa de anul trecut, au pus-o pe masa judecătorilor abia acum.
Cunoştinţă veche
În ciuda apariţiei neaşteptate în procesul pentru clădirea Eminescu, Varga Andrea Tunde e, totuşi, un personaj cu vechi state în serviciul Premonstratenşilor, tot ea reprezentându-i şi în litigiul pentru Băile Felix, pe care l-a pierdut. Potrivit actelor din dosarele acestui proces, Ordinul a revendicat în 2003 peste 1.000 hectare din staţiune şi din alte 7 localităţi (Sânmartin, Betfia, Hidişelu de Jos şi Hidişelu de Sus, Târguşor, Sfârnaş şi Cheresig), dar la fel ca în cazul Eminescu, Comisia de retrocedare i-a respins solicitarea, invocând acelaşi motiv: preluarea de către Statul român nu a avut loc în intervalul martie 1945-decembrie 1989 prin naţionalizare, ci în perioada interbelică, prin rectificarea Cărţii Funciare.
Congregaţia a pornit în acest caz două procese în care, în cele din urmă, a pretins doar două imobile: pavilioanele 1 şi 3 din centrul staţiunii, în care au funcţionat odinioară hotelurile Menyhert şi Viktor. Motivaţia renunţării la celelalte pretenţii nu e lămurită explicit, dar poate fi dedusă, deoarece între coperţile dosarelor există acte conform cărora după 1921 cele mai multe dintre pământurile din Felix şi împrejurimi fuseseră expropriate prin Legea Reformei agrare, Statul despăgubind foştii proprietari.
Cert e că Premonstratenşii au cerut în 2009 anularea întabulării Statului din 1937 pe cele două foste hoteluri şi a certificatului de proprietate asupra clădirilor şi terenurilor conferit SCT Felix în 2001 de Ministerul Turismului. La Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, în 2009 şi 2010, congregaţia a pierdut procesele, instanţele motivând identic: nu se punea problema unei naţionalizări, iar dacă se invocă un pretins abuz al Statului român, acesta în niciun caz nu a avut loc după 1945, ci "cel mult la nivelul anului 1937".
"Gestionari", nu proprietari
Ce s-a întâmplat în acel an? După modelul patentat în 1936, când a preluat liceul din Oradea prin rectificarea CF, averile din Felix ale Ordinului au fost preluate de stat prin "corectarea CF 1 Sânmartin" la Judecătoria Urbană Oradea.
Congregaţia atacase decizia la Tribunalul Bihor, dar fără succes, instanţa respingându-i recursul întrucât "în protocolul Cărţii Fonduare Prepozitura este indicat că doar administrează şi nu este proprietară" peste pământurile din Sânmartin, dar şi că "nu se găseşte niciun document" care să-i fi atestat vreodată dreptul de proprietate, adică un "act de donaţiune, de vânzare, de partaj etc., prevăzut de Dreptul Civil şi de Regulamentul CF ca potrivit şi necesar pentru notaţiunea unui drept".
În fine, spunea sentinţa, Ordinul Premonstratens "nici în trecut n-a fost proprietar tabular de drept, ci numai administrator delegat de către statul maghiar, al cărui succesor legal este statul român".
A fost sau n-a fost?
Situaţia averilor congregaţiei din perioada interbelică a fost invocată după 2009 şi de avocaţii SCT Felix, societate interesată ca instanţele să menţină decizia nefavorabilă Premonstratenşilor.
La recursul judecat de ÎCCJ, aceştia au arătat încă un detaliu necunoscut nici măcar juriştilor ce reprezintă municipalitatea în procesul pentru clădirea Eminescu: tot în perioada interbelică, Ordinul a purtat cu Statul român un proces pentru obţinerea personalităţii juridice, dar l-a pierdut.
Litigiul începuse în 1924 şi s-a încheiat la Tribunalul Bihor în 1928, reprezentanţii congregaţiei fiind Bartolomeu Lebb şi Marcel Telepy. Scopul era să se clarifice "dacă Ordinul Premonstratens din România este persoană juridică de drept public", "dacă este persoană juridică de drept privat cu scop nelucrativ" şi "dacă B. Leeb şi M. Telepy au drept de actorat". Concluzia Tribunalului a fost că, potrivit Legii Cultelor din 1924, Ordinul din Oradea nu avea personalitate juridică.
"În aer"
În replică, mandatara congregaţiei din zilele noastre, Varga Andrea Tunde, a încercat din răsputeri să convingă ÎCCJ că dreptatea e, totuşi, de partea acesteia, etalând acte din cele mai diverse, obţinute din arhivele a tot felul de instituţii, de la cele ale Ministerelor până la ale fostei Securităţi şi ale Curţii Supreme.
Unul din cele mai importante înscrisuri, cu autor necunoscut, arată că "în contra hotărârii Tribunalului Bihor din 1938, episcopul Ştefan Fendler, Ordinul din Oradea şi Ordinul din Jassovia au făcut recursuri la Înalta Curte de Casaţie (dosar 804/1938), care nu s-a mai judecat". În consecinţă, Premonstratenşii merg acum pe ideea că procesul privind recunoaşterea lor de către Stat, cu toate consecinţele, inclusiv recunoaşterea dreptului de proprietate, nu a fost finalizat, iar rectificările CF prin care Statul a preluat clădirea Eminescu şi terenurile din Felix nu sunt nici ele definitive.
În sprijinul acestei teze, Varga a etalat şi alte documente, cum ar fi un contract încheiat în 1946 între prepozitul Gerinczy Paul pentru închirierea Băilor Felix către Comitetul Judeţean al Apărării Patriotice, reprezentat de un anume prim-secretar Adalbert Bordas şi de membrii E. Gyement şi S. Kenyerez. Necombătut de SCT Felix şi de Comisie, actul e ciudat atât pentru că în 1946 nu mai exista Apărarea Patriotică, dar şi fiindcă relua o "reţetă" din perioada interbelică. Atunci, pentru a nu preda Statului român Felixul, Premonstratenşii l-au închiriat unei "Societăţi anonime pentru închirierea Băilor Felix", şi doar când aceasta a fost notificată despre preluarea de către Stat a renunţat la închiriere, fără nicio pretenţie.
Insistenţi sub comunişti
Mandatarul Premonstratenşilor a furnizat şi alte înscrisuri în sprijinul ideii că deciziile din 1936 şi 1937 prin care congregaţia a fost "spoliată" de Statul român au fost atacate la cea mai înaltă instanţă din ţară, dar aceasta nu a finalizat procesul. De pildă, o scrisoare din decembrie 1948 a aceluiaşi abate Gerinczy Paul către preşedintele Curţii Supreme a Republicii Populare România, prin care cere "repunerea pe rol a cauzei 804/1938", precum şi o citaţie a Tribunalului Suprem Bucureşti, "în Dos. Civ. 804/1938", prin care "Ordinul Premonstratens din Oradea, str. Jozsef Attila nr. 16, este citat la această instanţă în ziua de 20 octombrie 1953, camera 4, ora 8, în calitate de recurent cu Ministerul Agriculturii".
Tot pentru a susţine că procesele interbelice nu s-au finalizat, congregaţia putând să le câştige acum la instanţa supremă, Varga a prezentat o scrisoare semnată în februarie 1954 de Marcel Telepy ca prepozit al Ordinului din Oradea către un anume avocat Vulpeanu din Bucureşti: "În cauza recursului nostru ce formează obiectul dosarului 804/1938 a Curţii Supreme, vă trimitem cererea noastră în vederea repunerii pe rol a cauzei, rugându-vă a binevoi s-o depuneţi la Tribunalul Suprem". Numai că şi acest act naşte întrebări: cum putea fi repus pe rol un proces în care în 1953, deci cu un an înainte, se emisese deja o citaţie, ca şi cum era deja pe rol?
Atac la magistraţi
Deşi la niciuna din dileme nu există vreun răspuns scris, ÎCCJ n-a fost impresionată de actele prezentate de mandatara Premonstratenşilor, anul trecut respingându-i pretenţiile prin sentinţe definitive şi irevocabile, cu motivaţia că formal nu puteau fi admise în baza OG 94/2000, iar pe fond erau neîntemeiate şi nefondate.
Cele două sentinţe, câte una pentru fiecare pavilion din centrul Felixului, au înfuriat-o rău pe Varga, care a depus două contestaţii în anulare - căi extraordinare de atac. Motive a înşirat cu nemiluita: "Instanţa a omis să ia în considerare probele, a încălcat samavolnic dispoziţiile art. 15, 16, 44 şi 136 din Constituţie" (n.r. - privind libertatea de exprimare şi interdicţia naţionalizării sau altor măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe criteriul apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice).
"Doar prin fraudarea legii a putut instanţa să ia decizia", a concluzionat Varga, nemulţumită că ceruse recuzarea unei judecătoare, dar solicitarea îi fusese respinsă.
"Monstruos"
"Întregul proces pe fond şi în recurs a fost o înscenare monstruoasă pentru a ascunde corupţia politică, corupţia sistematică şi corupţia administrativă", s-a dezlănţuit Varga, atacând şi presupuse influenţe asupra magistraţilor exercitate de managerul SCT Felix, Florian Serac, fost prefect de Bihor: "Recursul a fost dirijat nu spre aflarea adevărului, ci pentru confirmarea cu orice preţ a faptelor menţionate de SCT Felix. Florian Serac este unul şi acelaşi cu fostul prefect Florian Serac, ajuns să exercite funcţia de director general al SCT Felix prin încălcarea regulilor, îndatoririlor şi moralităţii" (!), şi care "în timpul mandatului de prefect a creat relaţii pe care în timpul exercitării funcţiei de director general al SCT Felix le foloseşte pentru facilitarea contactului direct cu persoane care exercită funcţii judiciare, ceea ce poate înlesni favoritismul şi traficul de influenţă".
N-au scăpat netaxaţi nici membrii Comisiei de retrocedare, acuzaţi că "au căutat cu orice preţ să respingă cererea noastră de retrocedare, la fel cum instanţa a încălcat voit principii reper în ce priveşte lupta împotriva corupţiei, nerespectând dreptul la un proces echitabil, favorizând Comisia şi SCT Felix".
Atac la persoane
Diatriba la adresa magistraţilor era urmarea unui lung şir de petiţii, sesizări, reclamaţii şi plângeri formulate de Varga şi în timpul proceselor, aceasta bombardându-i între 2010-2012 pe miniştrii Justiţiei (Cătălin Predoiu), Sănătăţii (Cseke Attila), Finanţelor (Gheorghe Ialomiţianu), Agriculturii (Stelian Fuia), Culturii (Kelemen Hunor), Educaţiei (Cătălin Baba), Turismului (Cristian Petrescu), Externelor (Titus Corlăţean), ba chiar şi pe premierul Emil Boc, cerându-le tot felul de acte din arhive referitoare la Premonstratenşi.
În colimator a intrat şi avocatul SCT Felix, Dragoş Alexandru Sitaru, profesor de Drept din Bucureşti, dar şi o altă judecătoare a ÎCCJ, a cărei recuzare Varga a cerut-o după ce chiar aceasta voise să se abţină de la judecare fiindcă în tinereţe Sitaru îi fusese îndrumător de doctorat. Avocatul a fost o ţintă predilectă şi pentru că, exasperat de încetineala cu care Varga îşi citea în sala de judecată lungile expozeuri oricum depuse în scris la dosar, Sitaru a îndrăznit la un moment dat să spună că "nu ne-am adunat aici pentru a asculta cât de prost citeşte mandatara reclamantei în limba română". Atâta i-a trebuit lui Varga, care s-a plâns preşedintei ÎCCJ că "magistratul-asistent, cu rea intenţie, favorizând pe Sitaru, nu a consemnat nimic în încheierea de şedinţă despre cuvintele şi gesturile care mi-au cauzat grave prejudicii şi vătămări".
În finalul petiţiei, după 6 pagini de alegaţii despre "infracţiunile de discriminare, ură, instigare la ură", Varga concluziona delirant: "Avocatul SCT Felix m-a denigrat atât ca cetăţean maghiar cât şi ca mandatar al Ordinului Premonstratens, având în vedere că sunt un om foarte credincios, ceea ce m-a afectat în mod psihic şi moral. Atribuţiile unui avocat nu pot fi egale cu instigarea la ură etnică, religioasă şi lingvistică. E total deplasat ca într-o sală de judecată unde se discută despre un abuz de drept operat din ură interetnică, la instanţa supremă să nu se ia nicio măsură contra acestei atitudini şovine şi xenofobe"!
Să fie sancţionaţi
De reclamaţii n-au scăpat nici arhivarii ÎCCJ, nici cei ai Arhivelor Naţionale. În 2010, de pildă, nemulţumită că ceruse un act la Oradea, iar un arhivar de aici i-a comunicat că Fondul din care făcea parte nu putea fi consultat deoarece nu fusese sistematizat, Varga i-a trântit o plângere şi lui, şi directorului Bujor Dulgău, spunând că managementul acestuia "este discriminatoriu, amintind de năravurile perioadei de tristă amintire când secretomania şi şovinismul erau la rang de normă".
La fel a păţit-o şi directoarea adjunctă a Arhivelor Naţionale, Adina Pavelescu, pârâtă la directorul general deoarece, sătulă de puzderia de reclamaţii făcute de Varga, îndrăznise să scrie pe blogul personal că aceasta e "purtătoare de idei fixe" şi suferă de "mania petiţiilor". "Mă consider discriminată şi tratată abuziv, înjosită şi denigrată", a reacţionat mandatara Premonstratenşilor, cerând ca funcţionara "să fie sancţionată".
Finalul
În timp ce contestaţia în anulare iniţiată la ÎCCJ, ultima şansă pentru a obţine stăpânirea Băilor Felix, programată să se judece chiar săptămâna aceasta, pe 26 septembrie, are şanse infime de reuşită (şi asta nu atât din cauza tonului ales de reprezentanta călugărilor, ci pentru că aceasta nu a adus probe noi), la Curtea de Apel Oradea rămâne să continue, pe 7 noiembrie, procesul pentru clădirea liceului Eminescu.
Numai că - şi aceasta e ultima surpriză - prepozitul Fejes Rudolf Anzelm, cunoscut ca fiind singurul călugăr Premonstratens orădean, a cerut între timp suspendarea acestuia, pe motiv că, tot la Înalta Curte, a cerut "refacerea dosarului 804/1938", cel din perioada interbelică. Semn că litigiile cuvioşilor împotriva Statul român vor mai continua încă, mult şi bine...
AMENINŢĂRI
În loc de răspunsuri
În ciuda încercărilor repetate şi insistente ale BIHOREANULUI de a discuta atât cu Fejes Rudolf Anzelm (foto), numit în 1999 "abate prepozit prelat" al Ordinului Premonstratens din Oradea de către fostul episcop Tempfli Jozsef, cât şi cu Varga Andrea Tunde, istoricul maghiar mandatat să reprezinte Ordinul în faţa tuturor instituţiilor şi instanţelor din România, demersul nu a avut niciun succes. Chiar şi la întrebările formulate în scris, prin care, în cel mai decent mod, reporterul a încercat să afle în ce împrejurări a ajuns aceasta să reprezinte congregaţia, în ce circumstanţe a obţinut acte şi ce alte argumente are în apărarea intereselor călugăreşti, Varga a preferat să dea o replică pe măsura conduitei avute şi până acum faţă de funcţionari şi magistraţi.
Într-o "Notificare" adresată redacţiei, aceasta a acuzat "tonul agresiv şi impertinent" al întrebărilor, ameninţând că "insulta având la bază o motivaţie rasistă şi xenofobă este pedepsită de Legea nr. 105/2009 pentru ratificarea Protocolul privind incriminarea actelor de natură rasistă sau xenofobă comise prin intermediul sistemelor computerizate adoptat la Strasbourg la 28 ianuarie 2003 de Consiliul Europei".
Amintind că deşi a fost premiată "atât de Academia Română, cât şi de preşedintele Ungariei" pentru o expoziţie din 2006 despre "ecourile româneşti ale Revoluţiei din 1956 din Ungaria", Varga susţine că a fost "împroşcată cu insulte rasiste, xenofobe, şovine şi anti-catolice". Mai hazliu e că, deşi actele depuse de ea la instanţe sunt publice, a ameninţat că îşi rezervă dreptul de a cere în justiţie "partea mea din veniturile obţinute prin folosirea fără acordul meu a creaţiilor (sic!) mele intelectuale, pe care le-aţi menţionat fără să precizaţi numele meu". "În concluzie, vă învederez să încetaţi imediat campania agresivă de jignire, insultare, calomniere, intimidare şi mistificare a realităţii pe care aţi început-o la adresa vieţii şi activităţii mele, a Ordinului Premonstratens, a istoriei şi conducerii acestuia şi a Bisericii Catolice, să nu mai continuaţi să publicaţi nimic de acest gen niciodată şi sub niciun motiv/pretext, deoarece riscaţi să fiţi condamnat pentru insultă şi calomnie", şi-a încheiat Varga Andrea "răspunsul".