Detectivii Agrafă şi Creion au pornit în noi aventuri, pe tărâmul umbrelor, în noua carte scrisă de Andrei Popovici, un elev din Oradea care la doar 14 ani a publicat un nou roman.
Lansarea celui de-al doilea volum din seria „Aventurile lui Agrafă şi Creion”, intitulat „Ordinul Umbrelor”, a avut loc joi după-amiază, la librăria Compas, în prezenţa autorului şi a comunităţii de fani care deja s-a creat în jurul lui, formată din colegi și copiii care i-au citit prima carte și au așteptat-o cu interes pe a doua.
Elev în clasa a VIII-a la Şcoala Dacia, tânărul scriitorul promite cititorilor un roman plin de acţiune, suspans, personaje interesante şi întâmplări inedite.
Lupta contra umbrelor
La lansare, înainte de a-și prezenta cartea, Andrei și colegii săi din trupa de teatru Aprentis au pus în scenă un pasaj din romanul poliţist publicat la editura orădeană Celestium.
Toţi actorii amatori au fost îmbrăcaţi în tricouri negre, inscripţionate cu titlul cărţii, iar prin jocul de rol, spectatorii au descoperit universul umbrelor unde detectivii Agrafă şi Creion, protagoniștii imaginați de Andrei, au un plan pentru a demasca o organizaţia secretă şi periculoasă.
„Eu, în buletin, sunt Andrei Popovici, dar în lumea rechizitelor eu sunt Detectiv Creion. Sunt pasionat de lectură şi scris, şi astăzi v-am invitat la lansarea unui volum gata să zguduie lumea”, a spus Andrei, la finalul scenetei, în aplauzele publicului.
Momentul artistic a fost completat de un imn al cărţii, compus de Andrei şi transformat într-un cântec cu ajutorul unui program de inteligenţă artificială.
Publicul, format în mare parte din colegi, prieteni, profesori şi susţinători ai lui Andrei, printre care s-a numărat şi fostul viceprimar al Oradiei Antonia Nica, a fost completat cu un moment de colinde oferit de câţiva dintre copiii prezenţi, inclusiv micuţa Antonia, sora lui Andrei.
Mulți dintre copiii prezenți la lansare citiseră prima carte din serie și se arătau nerăbdători să o descopere pe a doua.
Următoarea carte
Volumul „Ordinul Umbrelor” continuă aventurile detectivilor Agrafă şi Creion într-un univers imaginar, plin de pericole. Dacă în primul volum, lansat în luna mai acestui an, cititorii au descoperit o lume dominată de rechizite, acum acţiunea se extinde şi în lumea hainelor, ameninţată de noi persoanje care fac parte din Ordinul Umbrelor.
„Umbrele sunt peste tot şi manipulează. Sunt un laitmotiv al cărţii şi reprezintă o organizaţie secretă extrem de periculoasă”, a explicat Andrei.
Cartea, care numără 233 de pagini în 28 de capitole, este rezultatul unui an de muncă. „Am început să o scriu în 2023 şi am lucrat intens pentru a o finaliza. Este o carte plină de acţiune, dialog, suspans şi umor, exact ceea ce vor să citească copiii moderni", a spus autorul, în timp ce unii dintre cei prezenţi au remarcat că noua carte poate fi un cadou perfect pentru Crăciun.
Andrei are deja planuri pentru un nou volum. După examenul de Evaluare Națională din vara anului viitor, intenţionează să înceapă lucrul la cea de-a treia parte a seriei, care „va ieşi cel mai probabil din postura mea de licean”.
Până atunci, volumul „Ordinul Umbrelor” este disponibil în librăriile Compas din toată ţara, unde poate fi cumpărat la preţul de 37 de lei, la papetăria Mona din Oradea şi, din ianuarie, online pe site-ul Libris.