Iureș în mișcarea studențească românească. Pentru prima oară după ani buni, studenții se revoltă, motivul fiind că li se suprimă dreptul elementar de a se da cu trenul pe tot cuprinsul patriei, la prețuri simbolice.
Interesant este că n-am auzit revolte ale tinerilor studioși din pricina condițiilor mizere din cămine. Nu s-au plâns de mâncarea puțină, proastă și scumpă de la cantine. Nici de faptul că unii dascăli nu vin la cursuri, care sunt predate de portarul instituției, sau de faptul că la examene li se cere o taxă de trecere de 100 de euro.
Iată deci că libertatea de mișcare e pentru tineri mai importantă decât cea de informare. Sigur că decizia ca studenții să nu mai poată lua bilete de tren pentru a merge acasă decât direct din gară (până la actualizarea aplicației online a CFR, care nu se știe cât va dura), e o mare tâmpenie. Pentru așa ceva merită să te superi.
Dar să protestezi că statul nu-ți dă bani de tren ca să mergi în Vamă să te faci muci mi se pare excesiv. N-au decât să meargă pe banii babacilor, cu blatul sau pe propria cheltuială, că nimeni nu le interzice să lucreze câteva ore pe săptămână.
Nu m-ar fi interesat o astfel de atitudine, mai ales că această ordonanță va fi contestată și de alte categorii - vezi cazul polițiștilor -, dar comunicatul Uniunii Naționale a Studenților conține câteva idei care merită comentate.
Distinșii reprezentanți ai studențimii române spun că, prin îngrădirea dreptului de a călători în toată țara, nu vor putea merge la eventualele destinații unde își pot găsi pe lucru. Dar nu e cam complicat să mergi cu trenul la serviciu și apoi să vii și la cursuri?
Iar reproșul principal al șefilor Uniunii este că prin asta studenții nu vor mai putea călători în diverse locații unde să-și susțină conferințele și comunicatele științifice. Acum înțelegeți de ce trenurile noastre arătau precum cele din India și Pakistan? Se circula pe acoperișul vagoanelor din cauză că puținele compartimente erau pline de studenți plecați la conferințe științifice de-a lungul și de-a latul patriei...