Două persoane au fost arestate preventiv şi sunt anchetate de procurorii DIICOT din Cluj, după ce au racolat mai multe tinere pe care le-au injectat cu heroină ca să le creeze dependenţă, iar apoi le-au obligat să se prostitueze în apartamente închiriate în diverse oraşe din ţară, inclusiv în Oradea. 

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al DIICOT, cazul vizează doi bărbaţi reţinuţi, sâmbătă, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj sub acuzaţia de trafic de persoane în formă agravată şi în formă continuată, proxenetism în formă continuată, trafic de droguri de mare risc în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă agravată şi în formă continuată, şi de alterare a integrităţii datelor informatice.

Din cercetările efectuate, procurorii DIICOT au stabilit că cel care se ocupa de racolarea fetelor a fost Sorin Irinel Cincă, un bucureştean în vârstă de 37 ani. Începând din 2014, acesta ar fi recrutat mai multe tinere pe care le-a exploatat sexual, obligându-le să se prostitueze în apartamente închiriate în regim hotelier în mai multe oraşe, printre care se numără Cluj Napoca, Sibiu, Craiova şi Oradea. 

"Inculpatul le-a înlesnit acestora activitatea de prostituţie, prin gestionarea unor conturi pe site-uri de profil, obţinând sume de bani de pe urma practicării prostituţiei", se arată în comunicatul DIICOT. 

Tot Cincă este şi cel care, zic anchetatorii, le-a drogat pe fete, prin injectarea cu heroină, "creându-le astfel o stare de dependenţă faţă de această substanţă", ca să le poată determina să se prostitueze.

În acelaşi dosar, procurorii DIICOT l-au inculpat şi pe bărbatul care îi livra drogurile, Andrei Codruţ Dinu, despre care anchetatorii susţin că "a deţinut şi a vândut droguri de mare risc (Metadonă) inculpatului, pe care i le-a expediat acestuia sub formă de pachete prin intermediul firmelor de curierat".

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 47 de comprimate de metadonă de 20 de mg, 12 comprimate de metadonă de 5 mg, 16 telefoane mobile, 11 cartele SIM, 2 memory stick-uri, 2 carduri de memorie, acte de identitate ale altor persoane, înscrisuri, un cântar electronic de mare precizie şi sume de bani.

Dinu şi Cincă au fost prezentaţi, sâmbătă, la Tribunalul Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, solicitare care a fost admisă de instanţă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.