Istoria ne-a arătat cât de uşor pot fi manipulate masele. În 1989, la Revoluţie, 22 de milioane de români au crezut în existenţa teroriştilor. În anii ‘90 hoardele alcoolizate de mineri erau convinşi că salvează ţara când spărgeau capetele intelectualilor cu ochelari şi barbă. Mai anii trecuţi a fost suficient un zvon că ambulanţele fură copii de la ţară, pentru ca acestea să fie atacate cu pietre. Acum lumea se pune în faţa şenilatelor de teama gazelor de şist.

Reacţiile oamenilor sunt efectele manipulării celor interesaţi. În chestiunea gazelor de şist principalii beneficiari ai blocării proiectelor de exploatare sunt ruşii. Departe de mine să zic că ecologistul Orlando Balaş e agent KGB, dar sinistra agenţie practică şi aşa numita exploatare în orb. Dacă România îşi câştigă independenţa energetică, şi-o poate consolida şi pe cea statală, chestie cu care imperiul rus nu se împacă.

Mie mi se pare absurd ca într-o ţară în care factura întreţinerii la bloc este mai mare decât pensia medie să te opui exploatării gazelor. E ca şi cum ai merge în Somalia la un copil care face foamea de o lună şi să-i spui să nu mănânce salam pentru că are E-uri!

Populaţia isterizată are însă şi ea dreptate. Românii nu au încredere în nişte politicieni mincinoşi şi fără caracter. Cine-l mai crede pe domn' doctor Ponta când spune că din banii obţinuţi din vânzarea gazelor de şist se vor face spitale şi şcoli?

Dacă se vrea cu adevărat exploatarea resurselor, ar trebui să li se asigure localnicilor afectaţi avantaje materiale consistente, nu doar nişte locuri de muncă mizerabil plătite sau chiar iluzorii.