Regia de Transport Local va plăti 49.920 lei Universităţii Creştine Partium pentru realizarea unui studiu sociologic care să stea la baza strategiei de dezvoltare a OTL. "Conducerea regiei şi-a dorit un studiu serios care să stabilească gradul de satisfacţie a publicului călător faţă de serviciile oferite de OTL, dinamica fluxului de călători, necesitatea prelungirii unor trasee sau de înfiinţare de noi staţii", a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Carmen Tocuţ, purtătorul de cuvânt al OTL.

Studiul va fi realizat de catedra de sociologie a Universităţii Creştine Partium, cu concursul specialiştilor din cadrul Zonei Metropolitane Oradea, şi va avea două componente majore.

Prima etapă va demara luni, 10 mai, când peste 50 de studenţi vor ieşi zilnic pe traseele mijloacelor de transport în comun pentru a monitoriza de-a lungul întregii zile numărul de călători care urcă şi coboară în fiecare staţie. În paralel o altă echipă de studenţi va face scurte sondaje de opinie în rândul călătorilor pentru a stabili gradul de satisfacţie al orădenilor cu privire la serviciile prestate de regie şi aşteptările pe care le au aceaştia de la OTL.

Cea de-a doua fază a studiului va demara în luna iunie, când echipe de studenţi vor împărţi orădenilor sondaje de opinie mult mai complexe pentru completarea cărora subiecţii vor avea nevoie de circa 20 de minute. "Vom stabili un eşantion de circa 800-1.000 de persoane care vor răspunde la întrebări mult mai multe, cum ar fi posibilitatea să renunţe la folosirea autovehiculului propriu, la necesitatea schimbării sistemului de tarifare, la necesitatea achiziţionării de autovehicule noi sau de înfiinţare de noi trasee", a declarat profesorul Szekedi Levente, sociolog la Universitatea Partium.

Specialiştii estimează că studiul sociologic va fi finalizat în cursul lunii octombrie, când conducerea OTL va avea tabloul complet al informaţiilor necesare pentru stabilirea strategiei de dezvoltare a regiei.