Şeful regiei de transport local, Csuzi Istvan, a vorbit despre strategiile de viitor elaborate împreună cu echipa pe care o conduce, spunând că dacă vor fi aplicate acestea vor asigura regiei economii consistente pe termen lung. "Ne gândim la extinderea reţelei de tramvaie în sudul oraşului, spre Aeroport şi spre Băile Felix, cu menţiunea că pentru această rută există un plan încă din anii 70, şi mai ales spre vestul oraşului, până la Parcul Industrial", a declarat Csuzi în cadrul ultimei conferinţe de presă desfăşurate în acest an.

Csuzi a explicat că, în paralel cu extinderea liniilor de tramvai spre Parcul Industrial, conducerea OTL intenţionează să dezvolte încă un depou în vecinătatea haldei de deşeuri a fostei întreprinderi Alumina, această investiţie urmând să asigure parcarea tramvaielor pentru zona de nord şi, pe vitor, să asigure economii rezultate din evitarea unor deplasări pe distanţe nejustificate a garniturilor ce ar deservi această zonă.

Şi mai interesantă este ideea managerului OTL de a propune introducerii transportului în comun cu troleibuze, acolo unde arterele sunt suficient de largi, ca de pildă, spre Episcopia Bihor ori spre Băile Felix, în cazul în care nu se va extinde linia de tramvai spre această din urmă destinaţie. "Transportul electric este mult mai ieftin decât cel cu combustibili fosili, iar renunţarea la şine pe arterele largi ar permite realizarea unei asemenea investiţi într-un timp scurt", a explicat Csuzi, pentru a demonstra că troleele ar îmbina economicitatea tramvaielor cu mobilitatea autobuzelor în condiţiile unui trafic urban aglomerat.

În prezent, a mai spus managerul OTL, Oradea are 39 de kilometri de linii de tramvai, acestea fiind folosite de circa 70-80% din călători, precum şi peste 120 kilometri de trasee de autobuze, utilizate de restul celor mai bine de 100.000 de călători transportaţi zilnic.