Padel Arena Oradea își îmbunătățește terenurile de joc cu suprafețe produse de compania italiană Mondo, una dintre mărcile utilizate în competițiile internaționale de top din padel.
Primele schimbări au fost deja realizate. Terenul 1 al Padel Arena Oradea beneficiază de o suprafață de joc albastră, în timp ce terenurile 2 și 3 au primit, în premieră, suprafețe de culoare verde.
Potrivit reprezentanților Padel Arena, suprafețele Mondo sunt utilizate la Campionatele Mondiale și Europene, precum și în circuitul profesionist Premier Padel.
Investiția este prezentată de reprezentanții bazei sportive drept una importantă pentru creșterea nivelului de joc și pentru experiența oferită celor care folosesc terenurile.
„Ne bucurăm că am putut aduce cele mai bune suprafețe, un lucru pe care cu siguranță toți clienții noștri îl vor simți. Nivelul padelului se ridică tot mai mult și am considerat că a meritat investiția”, transmite Spiros Baltsavias.
Modernizat până la finalul anului
Proiectul de modernizare nu se oprește la primele trei terenuri. Până la sfârșitul anului este prevăzută înlocuirea suprafeței de joc de pe terenul 6.
De această dată, alegerea va fi una diferită din punct de vedere cromatic: terenul va primi o suprafață roșie.
Noile suprafețe beneficiază de o garanție de cinci ani și sunt prezentate de reprezentanții Padel Arena drept unele dintre cele mai performante și mai costisitoare soluții disponibile în industria padelului.
Investiția vine în contextul dezvoltării rapide a acestui sport la Oradea, unde numărul celor care aleg să joace padel este în creștere, iar bazele sportive investesc în infrastructură și în condițiile de joc.
Noi baze în Oradea
Planurile Padel Arena pentru perioada următoare sunt însă mai ample. „Intenționăm ca anul viitor să mai deschidem două baze de padel în zonele Nufărul și Oncea ale orașului”, a transmis Spiros Baltsavias.
Extinderea ar urma să ducă la creșterea numărului de terenuri disponibile pentru practicanții acestui sport și să ofere acces la padel unui număr mai mare de orădeni, în mai multe zone ale orașului.
Pe lângă investițiile în infrastructură, Padel Arena anunță și revenirea competiției „Oradea joacă Padel”. Competiția este programată în weekendul 17-18 octombrie, urmând să aducă din nou pe teren jucători pasionați de padel și să contribuie la promovarea acestui sport în Oradea.