Oradea a găzduit în weekendul care tocmai s-a încheiat prima etapă a Regional Padel Tour, adunând la start jucători pasionați din întreaga regiune.
Competiția a fost organizată pe mai multe niveluri și a inclus și categorii feminine și mixte, cu premii totale de 10.000 de lei, oferite celor mai buni sportivi.
Nivelul 1 – Campionii
În semifinalele Nivelului 1, echipele Horia Matei & Emil Bronț și Ciprian Porumb & Robert Coman s-au impus, ajungând în finală.
Marea finală a fost câștigată de Ciprian Porumb & Robert Coman, care au învins cu 6-3/6-1 pe Horia Matei & Emil Bronț.
La finala mică, Bogdan Bristan & Patrik Dobra au trecut de Ciprian Vârvescu & Klaus Herle Schmidt cu scorul 4-6/7-5/6-3.
Nivelurile 2, 3 și 4
Nivelul 2 (main round): 1. Adrian Ionescu & Radu Mihăilă, 2. Ciprian Filip & Sergiu Mirișan, 3. Lucian Perescu & Bruno Perescu.
Nivelul 3: Adrian Buzlea & Octav Sim au câștigat finala mare în fața lui Silviu Rada & Răzvan Opriș, scor 7-6/6-3. Finala mică a fost adjudecată de Alex Cociș & Sorin Indrieș.
Nivelul 4: Ciprian Cândea & Valentin Potre s-au impus în finala mare contra lui Mihai Șerban & Cătălin Crăciun, scor 6-3/2-6/6-4, iar finala mică a fost câștigată de Martin David & Laki Edward.
Categoria feminină și mixtă
La feminin, Anamaria Șerfezi & Luana Călburean au dominat finala mare, câștigând cu 6-3/6-1 împotriva lui Sophie Simuț & Rachel Farran. Finala mică a fost adjudecată de Vanessa Bolchiș & Alexandra Avramescu.
La mixt, Rachel Farran & Cristian Bobîlcă au învins cu 6-3/6-4 pe Anamaria Șerfezi & Alexandru Belu în finala mare, iar finala mică a revenit lui Sara Balaure & Radu Mihăilă.
Pe lângă premiile în bani, partenerul Cupra a oferit două vouchere pentru un weekend cu modelele Cupra Formentor și Cupra Terramar, pentru câștigătorii selecționați.