Inspectorul şef al ITRSV Bihor, Daniel Coraş, a anunţat, miercuri, că echipajul de inspectori trimis pe platoul Padiş pentru a evalua paguba provocată de hoţii de lemne care, în perioada Sărbătorilor, au tăiat 33 de arbori nemarcaţi, a finalizat raportul de control, stabilind că valoarea prejudiciului se ridică la 20.200 lei.

"Este vorba de 86,5 metri cubi de lemn în valoare de 20.200 lei care a fost tăiat ilegal. Sunt arbori valoroşi, toţi cu un diametru de peste 50 de centimetri", a declarat şeful ITRSV Bihor.

Potrivit lui Coraş, inspectorii au reuşit să recupereze o parte a buştenilor, care fuseseră abandonaţi pe un teren agricol de la marginea localităţii Brădet. "S-au găsit aproximativ 25 mc de lemn, buşteni, pe un teren agricol al cărui proprietar a declarat că nu-i aparţin şi nici nu ştie de unde provin. Au fost confiscaţi şi depuşi la sediul Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, unde vor fi valorificaţi", a mai spus şeful ITRSV Bihor.

Coraş susţine că ancheta în zonă va continua, angajaţii ITRSV urmând să facă cercetări la societăţile de exploatare lemnoasă din zonă. "Vom verifica materialul lemnos deţinut de firmele din zonă, dacă au documente de provenienţă pentru acesta, poate reuşim să recuperăm şi restul prejudiciului", a explicat şeful ITRSV Bihor.

După cum se ştie, hoţii de lemne au dat iama în pădurile de pe platoul Padiş în perioada Sărbătorilor, de unde au plecat cu buşteni de brad dintr-o pădure aflată în proprietatea Companiei de Turism, Hoteluri şi Restaurante Padiş, a omului de afaceri Viorel Popa şi situată la marginea şoselei, la o aruncătură de băţ de sediul Administraţiei Parcului Natural Apuseni,

Jaful a fost descoperit pe 2 ianuarie, de angajaţii afaceristului închis în prezent pentru fraudă.

Despre jaful comis în Padiş citiţi mai multe în articolul: Hoţii de lemne au dat iama în Padiş: 10 camioane cu brad furate între Sărbători, dar poliţiştii n-au văzut nimic! (FOTO)