După trei ani de şantier, Palatul de Justiţie a fost predat, vineri, panglica inaugurală fiind tăiată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, de preşedintele Curţii de Apel Oradea, Andrei Rus, de consilierul Ministerului Justiţiei, Cristina Ciobanu Dordea, şi de reprezentantul Băncii Mondiale, Klaus Decker.

Deşi iniţial fusese anunţată de organizatori, până la urmă, Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, nu a mai ajuns la Oradea.

"Să aveţi o activitate frumoasă precum acest palat!", a urat preşedintele CSM magistraţilor orădeni prezenţi în număr mare la festivitate, împreună cu care a participat apoi la un tur de prezentare a clădirii care va adăposti Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel.

În perioada 14 martie - 3 aprilie, timp destinat mutării celor trei instanţe, activitatea de judecată este suspendată, fiind analizate doar urgenţele şi procesele penale.

Lucrările pentru restaurarea şi extinderea Palatului de Justiţie, unde îşi desfăşoară activitatea Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, au costat 45,3 milioane de lei (fără TVA), suma fiind cea mai mare cheltuită în ultimii 25 ani în România pentru un obiectiv din sistemul judiciar, după cum a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Tribunalului, judecătorul Cristian Monenci.

Citiţi despre proiectul de reabilitare al Palatului de Justiţie în articolul: Justiţie High Tech: După investiţii de 26 milioane euro, Palatul de Justiţie a devenit o bijuterie