Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au anunţat marţi dimineaţă diagnosticarea în ultimele 24 de ore a încă 264 persoane infectate cu SARS-CoV-2, astfel încât bilanţul cumulat de la începutul pandemiei a ajuns la 11.309 cazuri.

Pe de altă parte, a fost consemnat şi un număr fără precedent de pacienţi aflaţi în structurile Spitalului Municipal din Oradea, aproape 550.

Din 61 comune şi oraşe

Cele 264 persoane recent diagnosticate sunt din Oradea (120), Suplacu de Barcău, Sârbi, Vadu Crişului, Săcădat, Tulca, Curtuişeni, Marghita, Valea lui Mihai, Budureasa, Şoimi, Pocola, Pietroasa, Beiuş, Finiş, Bulz, Săcueni, Nojorid, Ineu, Sâmbăta, Şuncuiuş, Ciumeghiu, Salonta, Popeşti, Lunca, Diosig, Aleşd, Nucet, Holod, Oşorhei, Şoimi, Rieni, Aştileu, Tăuteu, Şimian, Balc, Abrămuţ, Sântandrei, Hidişelu de Sus, Ştei, Tinca, Sânmartin, Borş, Brusturi, Ceica, Sălard, Batăr, Tileagd, Girişu de Criş, Lugaşu de Jos, Ţeţchea, Curăţele, Bunteşti, Vaşcău, Pocola, Vadu Crişului, Boianu Mare, Abram, Chişlaz, Olcea şi Drăgăneşti.

Cele mai tinere persoane depistate cu Covid în ultimele 48 de ore sunt doi copii din Oradea cu vârsta de 8 ani, iar cele mai multe au între 18 şi 65 de ani, aşadar sunt persoane active.

Record de pacienţi

Potrivit surselor oficiale, marţi dimineaţă erau internate în structurile Spitalului Municipal din Oradea (unitate Covid) 546 persoane (cu 35 mai multe decât în ziua precedentă), cel mai mare număr de până acum, de la începutul pandemiei.

Pacienţii sunt îngrijiţi atât în clădirea din strada Corneliu Coposu, cât şi în vechea clădire din strada Republicii a secţiei de Boli Infecţioase, într-o secţie a spitalului privat Pelican, în secţia din Băile 1 Mai a Spitalului de Recuperare Felix, dar şi în secţia de Infecţioase a spitalului din Beiuş.

Mai puţine cazuri active

În ultimele 24 de ore, în Bihor au încetat din viaţă încă 8 pacienţi, bilanţul ajungând la 314 decese de la începutul pandemiei până în prezent.

Pe de altă parte, în judeţ au fost declarate vindecate încă 314 persoane, totalul vindecărilor consemnate până acum fiind de 7.412.

Numărul cazurilor active a coborât marţi dimineaţă la 3.583.

Continuă controalele

Şi în ultimele 24 de ore structurile teritoriale ale MAI au acţionat, sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.

Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 4.056 persoane carantinate și 2.296 persoane izolate la domiciliu, precum şi modul de respectare a măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare în 97 de societăți comerciale și 177 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor au fost aplicate 383 sancțiuni contravenționale, dintre care 159 cu avertisment scris și 224 cu amenzi de 100.050 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.