Am prins panica din 1986, când cu accidentul de la Cernobîl. Ei bine, pot să vă spun că românii din vremea aceea nu au ieșit cu coșurile pline de alimente din supermarketuri. Din mai multe motive: nu aveam supermarketuri, nici coșuri, iar rafturile erau oricum goale, cu mulți ani înainte de a se instaura panica.
Acum, la greu, se vede vița noastră de supraviețuitori. Ne retragem în munți, cam câteva sute de ani, până trece primejdia, fiecare cu sacul lui de făină și lada cu conserve din carne de porc. Păi, dacă ne-am rupt noi coloana pentru promoție la tigăi, cum să nu ne călcăm în picioare pentru un sac cu mălai?
Dacă unii giboni de la oraș și-au umplut cămările de le ajunge până la următoarea epidemie, în mediul rural treaba stă cu totul altfel. Oamenii de la țară sunt mai relaxați și nu iau atât de în tragic boala asta chinezească.
Păi, ce să facă țăranul? Dintr-o pensie de 700 lei sau dintr-un ajutor social de 450 lei, ce mari rezerve de hrană să-şi facă? Iar în ce privește hârtia igienică, aceasta nu a fost niciodată un produs considerat indispensabil în satele mai amărâte.
Dacă ar fi fost botezat guturai sau junghi, cred că puțini români ar fi băgat în seamă coronavirusul. Ar fi și culmea ca acest popor, după ce a supraviețuit ciumei roșii, să se teamă de o amărâtă de febră galbenă.