O inițiativă lăudabilă - înființarea încă unei fundații pentru sprijinirea persoanelor suferinde de cancer - se lasă cu scandal. Ideea unui om de afaceri care, folosindu-i ca interpuși pe propriul fiu și pe prietena acestuia, au fondat Asociația Sanda, denumită după fosta sa concubină decedată din cauza teribilei maladii, se lovește de opoziția familiei defunctei, care îi cere să nu facă marketing cu „suferința și chipul” acesteia.
În timp ce procesul e abia la început, Asociația și-a făcut inaugurarea printr-o „paranghelie” care, spune familia răposatei, îi adâncește și mai mult durerea pierderii.
Diferiți, dar împreună
Sanda Bejușcă (foto), proprietara cunoscutului magazin Sanda Stil din plin centrul Oradiei, aproape de Podul Ladislau, a trăit 11 ani în concubinaj cu un alt om de afaceri, Virgil Șipoș, proprietarul unei benzinării din Aștileu. „Amândoi erau după divorțuri. La acea vreme, Sanda avea 39 de ani, el 46. S-au cunoscut printr-o prietenă comună. Aveau firi foarte diferite, sora mea era energică și sociabilă, el taciturn și cam necizelat, dar în scurt timp s-au mutat împreună în apartamentul Sandei din Bulevardul Dacia”, povestește sora femeii, Marinela Gere.
Vreme de 11 ani, spune aceasta, între bărbatul cu care Sanda a ales să trăiască și familia ei n-a existat nicio supărare. „Participau la aniversări, la sărbători, totul era bine și frumos...”. Armonia a început să se destrame după ce, în februarie 2022, Sanda a aflat că avea o afecțiune oncologică. „A ajuns o dată la UPU cu dureri, iar după investigații medicii ne-au spus că ar putea avea cancer. Și soțul meu, și Virgil au început să dea telefoane pe la cunoștințe, să ajungem la cei mai buni medici, în Viena”, spune sora Sandei.
Zis și făcut. Cel care a reușit primul a fost Virgil, printr-un amic, așa că împreună cu fiul său, Vlad, și cu ea, au dus-o pe Sanda în Austria, unde i s-a pus un diagnostic crunt. Au urmat tratamente chinuitoare și costisitoare, până pe 17 iunie anul trecut, când pacienta a decedat, pe patul de spital din Viena. „Am contribuit toți la cheltuieli, Sanda în primul rând, care avea puși deoparte bani, Virgil și noi, care i-am dat lui la început câteva mii de euro, apoi alți 40.000 de euro. Dar, după ce Sanda s-a dus, Virgil a început să ne scoată vorbe, că nu am ajutat cu bani”, spune Marinela.
Urmarea? Încă de la primul parastas, cel de 40 de zile după înmormântare, Virgil și familia au încetat orice legătură.
Invitație cu poză
În luna mai a acestui an, familia a aflat că Virgil a înființat o fundație cu numele răposatei, Asociația Sanda, pentru a ajuta persoane suferinde, a cărei lansare a plănuit-o cu fast, pentru a aduna primele donații. „Mi-au spus cunoscuți că au primit invitații cu poza surorii mele la evenimentul de inaugurare a Asociației, programat în 8 iunie la Palazzo, cu 10 artiști și formații”, spune Marinela Gere (foto).
Prezentatori au fost Aurel Tămaș și Ovidiu Lazăr, iar cântăreți Vlăduța Lupău, Rapsozii Maramureșului, Maria Chiș cu formația, Otilia Haragoș cu Stângaciu, Dora Debreczeni, finalistă la „Românii au talent”, Larisa Banciu din Tilișca, Aurel Tămaș cu formația, Cornel Borza cu formația și Serenity Band.
„Nu avem nimic împotriva Asociației, nici a denumirii, apreciem misiunea de a sprijini oameni bolnavi, dar nu putem fi de acord ca suferința prin care a trecut și imaginea Sandei să fie folosite ca mijloc de promovare”, spune sora defunctei, adăugând că mama sa, octogenară, „nu se mai oprește din plâns” la gândul că dispariția fiicei a devenit un soi de instrument de marketing, pentru strângerea de bani în scopuri caritabile, deocamdată neștiute.
„O durere imensă”
„Practic, s-a dansat pe mormântul Sandei”, a spus BIHOREANULUI, plângând, Maria Bejușcă (foto). Octogenara a angajat o avocată prin care l-a notificat pe Virgil să se întâlnească și să obțină de la el promisiunea că nu se va folosi de imaginea răposatei fiice.
„N-a venit, așa că am deschis un proces la Judecătoria Oradea. Am cerut obligarea Asociației de a se abține de la folosirea imaginii Sandei și a datelor privind starea ei de sănătate, diagnosticului și tratamentelor în acțiunile de promovare”, zice Maria Bejușcă.
Cum inaugurarea Asociației fusese deja anunțată cu invitații purtând imaginea fiicei, a cerut, de asemenea, și o Ordonanță Președințială - act ce se emite în situații urgente în care pot fi prevenite anumite prejudicii - prin care ONG-ul să fie obligat „de îndată” să nu o mai folosească. „Această atitudine a Asociației de a organiza o adevărată petrecere ne provoacă o durere imensă”, spune mama Sandei.
„Încălcare a dreptului la viață privată”
În argumentarea acțiunii, Maria Bejușcă a arătat că „evenimentul cu muzicanți este o ofensă adusă familiei, care se pregătește de parastasul de un an”, iar folosirea imaginii și a datelor medicale ale Sandei reprezintă o „încălcare a dreptului la viață privată” protejat prin articolul 71 din Codul Civil, care interzice „utilizarea în orice mod a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75” (potrivit căruia „nu constituie încălcare a dreptului la viață privată atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte”).
Avocatul Asociației s-a opus însă emiterii Ordonanței Președințiale, susținând că interdicția de folosire a imaginii Sandei pe invitații era tardivă, din simplul motiv că acestea fuseseră deja trimise persoanelor care urmau să participe la evenimentul intitulat „Memoria Viva” (memorie vie). „Poza de pe invitație și-a pierdut efectul, în sensul că deja invitațiile au fost predate personal sau pe Whatsapp, nu a fost distribuită pe niciun grup, nu au fost împărțite invitații pe stradă”, a argumentat avocatul Asociației, adăugând, cu cinism, că „evenimentul nu are legătură cu imaginea defunctei fiice a reclamantei” și asigurând că „poza nu va fi afișată nicăieri, doar pe invitațiile care deja au fost trimise invitaților”.
MEMORIA VIVA. Sub acest motto s-a lansat Asociația Sanda, printr-un eveniment organizat la Palazzo, la care participanții au fost chemați cu invitații având imaginea Sandei Bejușcă, iar pe mese cu cartoane imprimate la fel
Cerere refuzată
Pe 3 iunie, instanța a respins solicitarea Mariei Bejușcă pentru Ordonanță Președințială, motivând că procesul pe fond, având același obiect, încă nici nu a început, iar o eventuală decizie în acest sens ar fi însemnat o „antepronunțare”, adică „prejudecarea fondului” litigiului.
Instanța a arătat, de asemenea, că deși lansarea fundației urma să aibă loc la finele aceleiași săptămâni, nu era întrunită „condiția urgenței”, de vreme ce „a fost înființată în urmă cu aproximativ 5-6 luni”, iar „invocarea împrejurării că la eveniment se vor afișa sau distribui fotografii ori date privind starea de sănătate a defunctei care ar crea reclamantei un prejudiciu moral și i-ar afecta dreptul la viață privată nu este de natură a justifica urgența, nefiind dovedită producerea unei pagube iminente”.
Un proces „ceaușist”
În timp ce familia Bejușcă a atacat la Tribunal refuzul Judecătoriei de a emite o Ordonanță Președințială, iar pentru începerea pe fond a procesului încă nici nu a fost stabilit un termen, BIHOREANUL a încercat să afle și poziția lui Virgil Șipoș (foto). Fostul concubin a refuzat, însă, să răspundă și apelurilor telefonice, și la sms-ul trimis. Unui mesaj i-a dat curs, totuși, fiul acestuia, Vlad Șipoș, a cărui prietenă figurează în acte ca președintă a Asociației Sanda.
„Tatăl meu nu are nicio calitate în Asociația Sanda”, a transmis Vlad Șipoș, tot printr-un sms, în care afirmă că „nu știu ce am putea discuta despre o chestiune asupra căreia trebuie să se pronunțe judecătorii”, fără a uita însă să critice familia fostei partenere a tatălui său că „tocmai din cauza faptului că a pierdut procesul începe „ceaușist” cu amenințări și presiuni de tipul „te dau la ziar”. Nu știu ce rost ar avea o discuție asupra unui proces pe rol...”, a încheiat Șipoș jr.
Prin urmare, familia Sandei și asociația înființată prin interpuși de fostul concubin vor continua să se confrunte în justiție, despărțite de amintirea unei ființe care odinioară îi ținea împreună...
JUSTIȚIE PASATĂ
Alternative: ANSPDCP și Poliția
Respingând cererea mamei Sandei Bejușcă de a emite o Ordonanță Președințială pentru ca Asociația Sanda să nu-i folosească imaginea, instanța a sugerat familiei că ar putea apela la alte prevederi legale și instituții dacă vrea să protejeze atât imaginea, cât și datele răposatei.
În încheierea judecătorească, instanța a arătat că mama Sandei „poate face plângere la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care are prerogativa de a efectua controale și de a aplica sancțiuni operatorilor din România care prelucrează date cu caracter personal contrar legii”, iar pe de altă parte poate invoca Legea 8/1996 privind drepturile de autor, care prevede că „utilizarea unei opere, inclusiv o fotografie care conține un portret, fără consimțământul persoanei reprezentate în portret, constituie contravenție și se sancționează cu amendă”, cu condiția ca persoanele prejudiciate să depună o plângere la Poliție.
CHEF ÎN INSTANȚĂ. Încă din primăvară, când concubinul „văduv” al Sandei Bejușcă, Virgil Șipoș (stânga), trimitea invitații cu poza ei pentru inaugurarea Asociației Sanda, mama răposatei, Maria Bejușcă (dreapta), a cerut Judecătoriei Oradea să-i interzică folosirea imaginii acesteia. Deocamdată, fără succes: lansarea fundației, cu artiști de faimă, s-a consumat cu un party „branduit” cu numele și imaginea fiicei răpuse de boală