Pârâul Adona va fi drum. Administraţia Bazinală de Ape Crişuri Bihor a predat luni municipalităţii porţiunea intravilană a pârâului Adona, în urma finalizării lucrărilor de intubare a cursului de apă.

"Partea de lucrări pe porţiunea intravilană a pârâului s-a încheiat, urmează să lucrăm în extravilan. Casetarea s-a făcut la o calitate care permite circulaţia cu maşina pe deasupra cursului de apă", a declarat Pasztor Sandor, directorul ABA Crişuri Bihor, luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la faţa locului.

Lucrările de întubare a pârâului Adona au fost adjudecate de firma Repcon pentru suma de 14,7 milioane lei. În interiorul oraşului casetarea cursului de apă s-a făcut pe o lungime de 1.409 metri, de la şoseaua de centură până la pârâul Peţa. Aici, municipalitatea vrea să amenajeze căi de acces pentru maşini şi locuri de parcare.

Porţiunile de deasupra întubării se vor amenaja în patru etape. Prima etapă va cuprinde zona dintre Aleea Salca şi strada Nojoridului, cea de-a doua va implica porţiunea dintre podul din strada Nojoridului şi strada Gheorghe Asachi, etapa a treia va fi delimitată de strada Asachi şi podul dezafectat din strada Leonardo da Vinci, iar ultima porţiune va fi cuprinsă între noul pod şi şoseaua de centură.

Din pârâu, drum şi locuri de parcare

Prezent la conferinţa de presă, primarul Ilie Bolojan a anunţat că fiecare dintre etape va fi licitată separat. Lucrările vor începe cu etapa a doua, care a fost deja adjudecată de firma Selina pentru suma de 1,6 milioane lei cu TVA inclus.

"Pe strada nou creată, cuprinsă între podul din strada Nojoridului şi strada Leonardo da Vinci, vor fi amenajate căi de acces şi vor construi 133 locuri de parcare. După finalizarea acestei etape, parcarea pe strada Leonardo da Vinci va fi interzisă, pentru a fluidiza circulaţia. În prezent, pentru că sunt parcate maşini pe ambele părţi ale străzii, traficul se desfăşoară cu greutate", a spus Bolojan.

Pentru că artera nou creată dă chiar în podul din strada Nojoridului, lucrările mai implică demolarea parapeţilor, relocarea reţelelelor de energie electrică, termoficare şi apă şi reabilitarea construcţiei astfel încât să permită accesul auto. Practic, podul va deveni intersecţie.

Investiţia mai cuprinde amenjarea de trotuare şi căi de acces către intrările în blocuri, amenajarea unei suprafeţe de 1.440 metri pătraţi de spaţii verzi, amenjarea reţelei de iluminat public prin montarea unui număr de 14 stâlpi de iluminat. Durata de execuţie a lucrărilor este de trei luni de la predarea amplasamentului.