Oraşul betoanelor, în care bieţii cetăţeni sunt expropriaţi mai rău ca în comunism de dragul demolărilor maniacale. Cam ăsta e, de ani buni, narativul opoziţiei din Oradea, expertă, în lipsă de idei, în a contesta până şi proiectele cerute de cetăţeni şi de evidentă utilitate publică.
S-a întâmplat cel mai recent joia trecută, când şeful grupului PSD din Consiliul Local, Adrian Madar, a condamnat planul municipalităţii de a expropria 3.600 metri pătraţi ai unui dezvoltator imobiliar care voia să facă noi case în cartierul Europa, pentru a-i lipi unui teren de aproape 4.800 mp, astfel ca pe o suprafaţă totală de 8.400 mp să fie amenajat un parc cu spaţii de joacă şi teren de sport.
Ignorând detaliul că tocmai locuitorii zonei au cerut Primăriei parcul, politicianul s-a făcut avocatul proprietarului celor 3.600 mp, reclamând că investitorului i-a fost refuzat PUZ-ul (Plan Urbanistic Zonal) pentru case şi că va fi "sărăcit" de municipalitatea care, iată, prin expropriere, comite un nou act de forţă.
La rându-i, dezvoltatorul a ameninţat că, după procesul deschis Primăriei pentru refuzul PUZ-ului, va contesta însuşi proiectul de realizare a parcului, invocând că deţine terenul din anii 2000 şi că PUG-ul (Planul Urbanistic General) prevede în zonă fix ce voia să facă, locuinţe.
Şi dezvoltatorul, şi consilierul, au trecut cu uşurinţă peste detaliul că proprietarul va fi despăgubit cu circa 1,1 milioane lei. O sumă consistentă, totuşi, de 63 euro/mp!
De asemenea, au omis că deşi un PUG rezervă unei zone o anume funcţiune, în speţă rezidenţială, asta nu înseamnă că prin PUZ întreaga suprafaţă poate fi ocupată de locuinţe.
O spune şi bunul-simţ, ce impune ca în orice cartier să existe şi parc, şi spaţii comerciale, şi grădiniţă/şcoală, şi spaţii medicale, dar şi legea, care favorizează urbanismul în interes public celui în interes privat, normând parametri precum CUT (Coeficientul de Utilizare a Terenului) şi POT (Procentul de Ocupare a Terenului).
În ţări europene cu care ne tot comparăm, legislaţia permite nu doar exproprierea în interes public (inclusiv pentru neîntreţinerea unei proprietăţi), ci şi ca o primărie să aloce dezvoltatorilor 20% în plus la CUT-ul standard al zonei dacă, odată cu locuinţele, aceştia fac parc, dispensar, grădiniţă, apartamente sociale. Investitorii pot construi case cu etaj acolo unde sunt doar fără, sau blocuri mai înalte decât cele existente în apropiere dacă dau ceva la schimb comunităţii. Win-win.
La noi, decenii întregi dezvoltatorii au speculat terenuri, adesea cu voia Primăriei, înghesuind case şi blocuri unul în altul.
Acum, Primăria - căruia cel mai profitabil i-ar fi fost să autorizeze noile case pentru a încasa taxe şi impozite! - încearcă să repare ce se poate, aerisind o zonă rezidenţială (ar fi bine să procedeze similar şi în altele!), dar opoziţia contestă proiectul la fel cum tot face de ani întregi. Cel mai probabil, cu aceleaşi rezultate, singura noutate fiind că mai nou ia apărarea unui dezvoltator în faţa unor cetăţeni.