Orice şofer care se respectă are nu un baston de mareşal în raniţă, ci o bâtă de baseball în portbagaj. Asta pentru a rezolva problemele apărute în trafic, dar mai ales în parcări. Oradea are peste 100.000 de maşini şi cam 20.000 de locuri de parcare de domiciliu. Mă şi mir că încă nu am văzut prin parcări maşini supraetajate, ca autobuzele din Londra.

La ritmul de 2.000 de locuri de parcare nou create pe an ar trebui 20 de ani să se rezolve problema pe jumătate, asta în condiţiile în care numărul de maşini nu ar mai creşte. Şi în ideea că ar mai fi ceva petice de pământ disponibile, între blocuri.

Problema parcărilor presupune în mod cert o strategie pe termen lung, la fel cum a fost cu termoficarea. De exemplu ideea centralei pe gaz şi reabilitarea sistemului de transport a fost lansată în 2008. Uite că suntem în 2018 şi mai avem câţiva ani ca să putem spune că lucrurile sunt puse la punct.

Există orădeni care au idei, şi încă idei bune, cu propuneri de bun simţ în ce priveşte parcările. Ar mai trebui să existe şi edili cu urechi mari şi flexibile, pe care să le plece la vocea oamenilor de rând. Terenurile de sport ale şcolilor ar putea adăposti asemenea parcări, urmând ca elevii să facă sport pe acoperiş.

O altă idee minunată mi se pare ca Parcul Magnoliei să adăpostească o parcare subterană. Există un proiect european de 10 milioane de lei pentru amenajarea spaţiului. Ştiu că e cam frustrant ca, după ce te-ai zbătut să scrii proiectul şi să aduci banii, să renunţi pentru că alţii au alte idei. Dar dacă Parcul Magnoliei va fi reabilitat, nu ne vom mai putea atinge de el, iar speranţele şoferilor din zonă vor fi năruite. Până la urmă, nu pierdem 10 milioane de lei din fonduri europene, ci doar amânăm folosirea banilor.

Din păcate, nici nu avem exemple de bune practici, pentru că în ţările dezvoltate nu există situaţii similare. Doar în lagărul comunist s-au înghesuit blocurile, în ideea că oricum maşinile vor fi rare, benzina pe cartelă şi circulaţia tot la două zile, funcţie de numărul maşinii.

Dacă prin absurd problemele globale ale parcării în Oradea se vor rezolva în două-trei cincinale, va trebui să lucrăm în această perioadă şi la mentalul şoferului orădean. Oamenii ar vrea să-şi parcheze maşina, dacă s-ar putea, direct în casa scării. Şi nu puţini indivizi sunt capabili să-ţi înţepe roţile pentru că ai parcat pe locul din faţa balconului său şi el a fost nevoit să-şi lase maşina la 5 minute de mers pe jos de casă...