Parcarea cu 800 de locuri de la intrarea în staţiunea Băile Felix a fost dată în folosinţă. Lucrările, în valoare de circa 9 milioane lei, au durat şapte luni şi au fost cofinanţate de la bugetul central cu circa 1,5 milioane lei.

Elveție în loc de bălării

"Cei care ştiu ce era înainte aici pot vedea că am făcut o mică „Elveţie” pe un amplasament pe care înainte erau bălării", a declarat primarul de Sânmartin, Cristian Laza (PSD), miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

La eveniment au participat, printre alţii, subprefectul de Bihor, Emilian Pavel, city-managerul de Sânmartin, Ciprian Anta, și purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar.

Întins pe circa 3 hectare, spaţiul parcării a fost disputat ani de zile în instanţă între o firmă privată şi Primăria Sânmartin. "A fost o luptă acerbă, cu plângeri penale şi ameninţări. Acest lucru însă doar m-a mobilizat. În final, am câştigat procesele şi am putut demara investiţia", a spus Laza.

Situată la intrarea în Băile Felix dinspre Oradea, noua parcare este menită să ţină la intrarea în staţiune o bună parte dintre autovehiculele turiştilor.

Accesul se poate face atât dinspre DN 76, pe partea dreaptă a drumului spre Beiuş, imediat după sensul giratoriu, cât şi prin două căi de acces dinspre staţiune, situate în zona dinspre ştrandul Apollo, respectiv dinspre noua piaţetă unde se organizează spectacole.

45 de minute, gratuit!

Începând din 1 iunie, sistemul de bariere şi parcometrele aferente vor fi puse în funcţiune. Pentru a veni în întâmpinarea localnicilor ori a turiştilor veniţi la o scurtă plimbare, staţionarea în noua parcare va fi gratuită pentru 45 de minute.

"Cei care vin la o plimbare, să bea o cafea sau să rezolve o problemă în staţiune vor putea să îşi lase maşina în parcare. La intrare, bariera se deschide automat, iar la ieşire se ridică după citirea numărului de înmatriculare sau scanarea tichetului de plată a staţionării. Dacă s-au încadrat în 45 de minute, bariera se ridică fără ca şoferii să plătească nimic, pentru că acest interval este gratuit", a explicat primarul Cristian Laza pentru BIHOREANUL.

După expirarea intervalului gratuit de staţionare de 45 de minute, şoferii vor datora taxa pentru o oră.

Noua parcare este inclusă în zona B de parcare, ceea ce înseamnă un tarif de 3 lei pentru o oră, 15 lei pentru 5 ore sau pentru o zi întreagă, respectiv 250 lei un abonament de 30 de zile.

Taxa de parcare se poate achita numerar, precum şi cu cardul bancar la parcometrele amenajate în zonele de acces.

Atenţie, parcarea se plăteşte!

"Fiind vorba de o staţiune turistică în care afluxul de vizitatori este îndeosebi duminica, taxa de parcare se va plăti zilnic până la ora 22, deci inclusiv în weekend", a spus primarul de Sânmartin.

În interiorul staţiunii, pe lângă parcările care aparţin hotelurilor şi pensiunilor, mai există 400 de locuri amenajate la care Primăria Sânmartin intenţionează să alăture, printr-o expropriere, încă de vara aceasta, încă 500 de parcări.

Fiind considerate centrale, acestea sunt incluse în zona A şi taxate mai scump decât cele din parcarea de la intrarea în stațiune.

În zona A, tariful de parcare este de 5 lei pe oră, 14 lei pe 3 ore, 20 lei pe o zi. La fel ca în cazul parcărilor din Oradea plata se face anticipat cu cardul sau cu telefonul mobil.

Sancţiunea pentru neplata taxei de parcare este de 75 lei şi se aplică de către cei trei parcagii ai Primăriei Sânmartin.

Anul trecut, administraţia locală a încasat circa 100.000 euro de pe urma taxelor de parcare, dar este de aşteptat ca anul acesta încasările să fie mai mari.

Consiliul Local Sânmartin va decide în toamnă dacă taxa de parcare se va aplica în Băile Felix strict pe durata sezonului estival sau se va întinde pe întregul an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!