Consiliul Local a hotărât joi să transfere sarcina construirii parcării supraetajate din spatele Tribunalului în sarcina Regiei Autonome a Pieţelor Agrement şi Salubritate. RAPAS va plăti investiţia prin bilete la ordin cu sume egale şi scadenţe lunare pe o perioadă de cinci ani.

Sumele necesare vor fi asigurate de municipalitate care va vira banii RAPAS-ului cu titlul de subvenţii pentru investiţii. Consiliul Local a acordat regiei inclusiv dreptul de a ipoteca construcţia în scopul onorării la scadenţă a biletelor la ordin. După terminarea plăţilor parcarea va trece în proprietatea municipiului.

Modelul biletelor la ordin a mai fost aplicat la mijlocul anilor 2000 pe mandatul primarului Petru Filip, când s-a făcut reabilitarea liniilor de tramvai din Bulevardul Decebal.

A cincea licitaţie!

Noua soluţie financiară a fost adoptată la propunerea primarului Ilie Bolojan, după ce Primăria a scos de patru ori la licitaţie construcţia parcării fără să primească nicio ofertă din partea potenţialilor investitori. "Am ajuns la acest sistem în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii firmelor care ne-au cerut să îmbunătăţim condiţiile din caietul de sarcini al licitaţiei.

Avantajul biletelor la ordin constă în faptul că pot fi scontate sau pot fi depuse în bănci ca şi garanţii", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan. Şeful executivului a spus că odată hotărât noul sistem de plată, municipalitatea va scoate din nou la licitaţie, în cursul săptămânii viitoare, construcţia parcării.

RAPAS devine ADP

Tot în şedinţa de joi, Consiliul Local a hotărât transformarea RAPAS în societate comercială pe acţiuni, având ca unic acţionar Municipiul Oradea. Noua societate se va numi Administraţia Domeniului Public Oradea şi va avea ca obiect de activitate administrarea imobilelor pe bazăde comision sau contract. Capitalul social al APD, deţinut în totalitate de Municipiul Oradea, se constituie din patrimoniul public al fostului RAPAS şi este de 895.000 lei, reprezentând aport în numerar.

Măsura transformării RAPAS în societate comercială a fost luată în vederea eficietizării serviciilor publice. Un exemplu îl constituie faptul că noul ADP va putea să îşi recupereze TVA-ul din investiţia în construirea parcării din spatele clădirii Tribunalului.