Handbaliştii de la CSM Oradea continuă parcursul fără greşeală din actualul sezon al Diviziei A.
Luni, la Arena Antonio Alexe, trupa bihoreană, care este liderul incontestabil al Seriei C, a primit replica formaţiei SCM Politehnica II Timişoara, echipă care a venit la Oradea de pe locul 4.
După o primă repriză echilibrată şi cea de-a doua în care gazdele s-au desprins, CSM Oradea s-a impus la o diferenţă de 13 goluri, cu scorul de 38-25.
În primele 30 de minute situaţia a fost foarte echilibrată, mergându-se cap la cap până în pauză, când tabela de marcaj indica scorul egal 17-17.
În repriza a doua, aprig muştruluiţi de pe margine de antrenorul George Tăutu, jucătorii formaţiei orădene şi-au arătat totuşi valoarea şi au început să se desprindă pe tabelă, ajungând să câştige în final destul de clar, cu scorul de 38-25. Aceasta după ce, în repriza secundă, apărarea gazdelor a funcţionat remarcabil, bănăţenii nereuşind să înscrie mai mult de opt goluri.
"A fost un meci foarte bun făcut de cei de la Poli, mai ales în prima repriză, unde am terminat la egalitate. Ştiam că nu va fi un meci uşor, pentru că aceşti copii au o organizare foarte bună. Se vede că vin dintr-un oraş, unde handbalul este dezvoltat pe toate palierele şi sunt foarte bine instruiţi, dar cu toate acestea, am reuşit în a doua repriză să gestionăm mai bine faza de apărare şi aşa am reuşit să gestionăm acest meci. Apărarea şi-a spus cuvântul până la urmă", a declarat, după partidă, pentru BIHOREANUL, antrenorul formaţiei orădene, George Tăutu.
Marcatorii echipei CSM Oradea în acest meci au fost: Benjamin Szabo – cu 10 goluri, Alexandru Farcaş – cu 9 goluri, Răzvan Mledenciu – cu 8 goluri, Paul Oarga – cu 4 goluri, Sebastian Sfârlea şi Bogdan Munteanu – cu câte 2 goluri, Szasz Csongor, Marius Mlinarcsik şi George Breban – cu câte 1 gol fiecare. În replică, de la timişoreni s-au remarcat: Darius Bran şi Antonio Bordeanu, care au marcat câte 5 goluri fiecare, precum şi Ianus Dumitrecu, cu 4 reuşite.
În urma acestei victorii, CSM Oradea are 27 puncte din tot atâtea posibile şi este lider autoritar al Seriei C.
În următoarea etapă, cea cu numărul 10, handbaliştii formaţiei orădene vor evolua în deplasare, cu CSM Reşiţa, echipa de pe locul II. Meciul este programat sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora ora 12.