O luptă între părinţii unui copil din Beiuş a degenerat într-un adevărat război al orgoliilor, care se poartă şi după patru ani de la divorţ.

Mama, Iulia, susţine că fostul ei soţ, care locuieşte în Bucureşti, vine să-şi vadă copilul din an în paşti, şi nu de dragul lui, ci doar ca să-şi bată joc de ea. Bărbatul, Leonard, zice contrariul: nu-şi poate vizita copilul fiindcă ea nu-l lasă sau, când o face, îl înjoseşte în faţa acestuia.

În bătălia neghioabă care nu se mai termină, copilaşul a devenit o victimă. O recunosc ambii părinţi care, însă, în loc să facă pace, se folosesc în continuare de el pentru a-şi continua războiul...

Iubire la mica publicitate

05 Leonard.jpgLeonard (foto) recunoaşte că şi-a cunoscut soţia după un anunţ dat la rubrica de matrimoniale a unui ziar, în 2002. Avea 44 de ani, era inginer la o firmă şi nu avea timp să umble după femei. În plus, era mai pretenţios şi retras, motiv pentru care nici nu şi-a găsit până atunci jumătatea. N-a fost să fie, nici cu anunţul.  Iulia, o stomatoloagă de 31 de ani care i-a răspuns la mesaj, nu era ce căutase. Însă, zice el, şi-a dat seama târziu.

"S-a mutat la mine în Bucureşti şi ne-am căsătorit în scurt timp. Dar relaţia a scârţâit. Nu diferenţa de vârstă era problema, ci faptul că Iulia era foarte autoritară şi nu accepta un alt punct de vedere decât al ei. Am crezut că în timp lucrurile se vor aşeza, dar m-am înşelat", povesteşte bărbatul.

Problemele s-au accentuat în doi ani. Tânăra a rămas însărcinată, iar după ce s-a născut copilul, în februarie 2005, scandalurile s-au înmulţit. Au încercat să-şi salveze căsnicia, apelând la un consilier marital, dar la a doua şedinţă Leonard s-a trezit singur. Iulia n-a mai vrut să meargă. S-a mutat la părinţii ei, în Tecuci, şi a luat şi micuţul cu ea. După un an, a cerut divorţul şi custodia copilului. Fostul ei soţ a acceptat, cerând în schimb dreptul de a-l vizita. L-a şi primit. O dată la două săptămâni, în vacanţe şi de sărbători.

Vizite cu palme...

De la divorţul din 2006 şi până acum, când băiatul a împlinit 5 ani, Leonard şi-a văzut copilul foarte rar. "De la început era pusă pe scandal şi îmi băga beţe în roate. Când am fost să-l văd la Tecuci, Iulia şi familia ei mi-au lovit prietena şi m-au reclamat şi pentru furt. A fost un adevărat circ. Mi-au reproşat că le-a dispărut o brăţară de aur. O prostie. De atunci am decis să merg doar cu executor judecătoresc, ca să am martor, să nu mi se însceneze ceva", spune Leonard.

Apoi, după ce Iulia s-a recăsătorit cu un bihorean şi s-a mutat la Beiuş, la şi mai mare distanţă de Bucureşti, vizitele s-au rărit pe măsură. Însă, zice el, nu doar din cauza lui, ci tot din vina femeii. În prima fază, când ştia că urmează să vină în vizită, Iulia pleca de acasă cu copilul ori, dacă nu apuca, îl trimitea la plimbare pe motiv că băieţelul e bolnav şi nu poate fi scos din casă. Când accepta, totuşi, să-l primească în locuinţă, întâlnirea se transforma în coşmar pentru că ajungeau la ceartă şi chiar la bătaie. "Fosta soţie a ajuns să-mi dea cu un sertar în cap", susţine Leonard. "Fostul soţ mi-a tras o palmă", pretinde femeia.

... şi cu Poliţia

A urmat un adevărat război, dus fără economie de muniţie. Începând din 2007, Leonard a făcut plângeri după plângeri la Autoritatea Tutelară, dar şi la Parchetul Beiuş, acuzându-şi fosta soţie că-i obstrucţionează dreptul la vizite, că "abuzează emoţional copilul", insuflându-i "un sentiment de insecuritate" , fapt pentru care băieţelul nu-l cunoaşte ca tată.

Mai mult, din 2008, înainte de fiecare vizită, bărbatul cerea să fie însoţit de un poliţist din Beiuş, de un executor şi de un reprezentant de la Protecţia Copilului, ca observatori. Doar aşa reuşea să-şi oblige soţia să respecte sentinţa de divorţ, care-i permite să-şi vadă fiul. Însă, se plânge el, vizitele erau un dezastru: nu reuşea să-şi apropie copilul pentru că maică-sa nu îl pregătea "psihic" în prealabil.

"Vizitele erau sub supraveghere strictă, în faţa casei. Mi-a interzis să duc copilul în oraş, pentru că în sentinţă nu se specifică asta în mod expres, motiv pentru care vizitele nu şi-au putut atinge scopul, iar abuzarea copilului în relaţia cu mine s-a agravat. În loc să-l liniştească pe copil, să-l pregătească pentru întâlnirea cu mine, cu tatăl său, l-a învăţat tot felul de răutăţi. La ultima vizită, în mai anul acesta, copilul m-a scuipat, mi-a aruncat ochelarii, m-a înjurat", pretinde bărbatul.

El e de vină

05 Iulia.jpgDe cealaltă parte, Iulia (foto) susţine că nu e singura vinovată şi că bărbatul îşi vede rar copilul nu pentru că ar fi obstrucţionat, ci fiindcă nu vine când trebuie. "Nu i-am interzis să vadă copilul. Minte. Vine când vrea, o dată la câteva luni, dar face scandal ca să mă facă de râs, să mă distrugă. Mi-a trimis poze cu o femeie în zeghe, cu mesajul că nu se lasă până nu mă vede după gratii. Nu înţelege că nu-i putem sta la dispoziţie cum vrea el! Avem şi noi un program, să ni-l respecte!", se apără femeia.

"Anul trecut a planificat o excursie cu copilul, dar n-a mai apărut", adaugă ea. "M-a notificat prin executor judecătoresc să-i pun copilul la dispoziţie, exact aşa s-a exprimat, ca şi cum era un obiect. Şi să-l pregătesc fizic şi psihic, astfel încât să-l poată duce în afara localităţii, şi apoi nici n-a mai venit, nici nu mi-a explicat motivele". Pentru a se răzbuna, Iulia l-a reclamat imediat la Judecătorie, cerând să i se interzică vizitele pentru că a "traumatizat emoţional copilul" prin absenţa de la întâlnire.

Nebunii

Femeia susţine că nu şi-a întors copilul împotriva fostului soţ, ci băieţelul îl respinge deoarece e speriat de comportamentul acestuia. "Vine cu poliţişti, să-l ia cu forţa! Copilul s-a speriat în aşa hal că a plâns toată ziua şi a trebuit să-l duc la spital. A ameninţat că se sinucide dacă îl las cu el!", spune Iulia, care crede că Leonard are probleme psihice care îl vor marca şi pe micuţ.

"E nebun, a şi fost internat în Bucureşti cu psihoză paranoidă. Acuma îmi distruge băiatul şi se miră că nu vrea să îl vadă!".

Cum era de aşteptat, Leonard ripostează. "Ea a înnebunit copilul, pentru că îl abuzează psihic. Mă denigrează în faţa lui, îi cere să-mi vorbească urât, să nu mă însoţească, să nu vorbească cu mine. Iar copilul refuză să mă accepte. Sigur că băiatul are nevoie de consiliere, sunt de acord. Dar din cauza ei, că e dusă, nu a mea", spune bărbatul.

Copil pe proces verbal

Ca dovadă, Leonard invocă un incident de acum câteva săptămâni, când a încercat să-şi ia copilul într-o scurtă vacanţă la Bucureşti. Nu a sunat-o pe fosta soţie, ci a notificat-o, ca de obicei, prin intermediul Poliţiei. "Am primit răspuns, că Iulia era de acord să-l vizitez, dar eu am spus clar că vreau să-l iau cu mine. Mi-a transmis că-l voi putea lua doar cu proces verbal, cum că mi-l predă sănătos şi că îmi asum răspunderea să-l înapoiez tot sănătos", povesteşte bărbatul.

La Beiuş, însă, surpriză: femeia împachetase şi a plecat de acasă. "M-am dus cu executor şi poliţist, ca de obicei, dar m-am dus degeaba. A trebuit să mă întorc la Bucureşti fără copil. Nu ne dă nicio şansă să ne cunoaştem", se plânge tatăl, justificând astfel reclamaţiile făcute împotriva fostei soţii la Protecţia Copilului.

Legea iubirii

Situaţia a rămas, totuşi, neschimbată. "Am făcut tot ce puteam. Am trimis observator la vizitele paternale, am încercat să-i consiliem pe toţi trei, dar mama s-a opus, ne-a ameninţat cu judecata, că o stresăm. Am făcut anchetă să vedem situaţia copilului şi a rezultat că acesta nu e în pericol. Nu trăieşte în mediul cel mai fericit, dar nu putem face nimic. Nu există o lege a iubirii, care să oblige părinţii să se înţeleagă măcar pentru liniştea copilului. Numai Dumnezeu le poate da minte!", spune şeful Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bihor, Szarka Arpad.

Urmarea? Doar instanţa mai poate face dreptate. Dar nici judecătorii nu au reuşit să-i pună de acord, aşa că în prezent cei doi sunt implicaţi în nu mai puţin de 10 procese. Bărbatul cere magistraţilor noi condiţii de vizitare, mai multe drepturi asupra copilului, dar şi să-i interzică fostei soţii să participe la întâlnirile cu copilul. Femeia, în replică, pretinde să i se verifice anual veniturile bărbatului, pentru a se recalcula pensia alimentară.

Pe lângă procesele civile, cei doi au strâns şi 13 dosare penale în care se acuză de abuzuri. El pe ea de nerespectarea dreptului la vizitare, iar ea de lovirea copilului. "În două cazuri, femeii i s-au aplicat amenzi administrative pentru încălcarea dreptului tatălui la vizite. În rest, s-au dovedit fabulaţii", spune prim procurorul Parchetului Beiuş, Gligor Sabău.

Victimă pe termen lung

Nici unul din părinţi nu are de gând să îngroape securea războiului şi să se pună la masa tratativelor. Bărbatul continuă cu reclamaţiile, iar femeia, în absenţa altei arme, îl pedepseşte cu ce ştie că-l doare mai mult: ţinându-l departe de copil.

În timp ce lupta orgoliilor nu se termină, băieţelul trăieşte o adevărată dramă, sesizată şi de psihologul grădiniţei pe care o frecventează. "Are tendinţe de agresivitate şi deficienţe de atenţie. Din punctul meu de vedere, copilul e traumatizat tocmai din cauza părinţilor", a declarat Madoneschi Editha, chemată ca martor într-unul din procesele foştilor soţi.

Totodată, psihologul a mai arătat că, în lipsa unei consilieri de specialitate - refuzată de mamă - şi a ajutorului din partea părinţilor, copilul are toate şansele să rămână traumatizat pe restul vieţii şi, la rândul lui, să reproducă mizeria pe care o vede acum la oamenii "mari". Aceasta e, de fapt, concluzia tristă a întregii poveşti...


DISCRIMINAT
Un tată în Parlament

Leonard nu s-a jenat să-şi ridice în faţa deputaţilor problema cu fosta sa soţie, bombardând cu petiţii Comisia pentru egalitatea de şanse, Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi Comisia pentru drepturile omului. Motivul? Ca bărbat şi ca tată, se simte discriminat de instituţiile statului care nu iau măsuri împotriva abuzurilor fostei soţii.

În timp ce reprezentanţii  Comisiei pentru egalitatea de şanse i-au răspuns că problemele nu intră în competenţa lor, colegii de la drepturile omului l-au trimis la un psiholog, iar cei de la cercetarea abuzurilor "în instanţă". Adică acolo de unde a plecat...