Ildiko şi soţul ei au decis să adopte un copil în 2019, după ani şi ani în care femeia nu a reuşit să rămână însărcinată. "Nu e viaţă fără un copil", motivează ea. Ar fi vrut o fetiţă, dar s-a răzgândit când a deschis albumul cu copii adoptabili pus în faţă la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor. "Am văzut doi frăţiori, o fetiţă şi un băiat. Am simţit imediat că sunt ai noştri", povesteşte Ildiko. După un an, era mamă...

Bihorul a devenit model de bune practici pentru modul în care se desfăşoară procedurile de adopţie, după ce în ultimii trei ani şi-au găsit o familie 177 de copii aflaţi în grija statului, mulţi din rândul celor consideraţi greu adoptabili. De trei ori peste media naţională, care e de 20 de adopţii, pe judeţ, pe an...

"Sarcină" de 15 luni

În Bihor sunt peste 1.500 de copii orfani în grija DGASPC, în plasament, în centre de urgenţă sau organizaţii caritabile. "Prioritatea noastră este să-i ajutăm să-şi găsească o familie. Prin adopţie, copiilor li se oferă o familie şi un cămin în care pot creşte şi se pot dezvolta. Fiecare copil adoptat este un copil salvat", spune directoarea Camelia Gaciu (foto).

Procedura de adopţie e istovitoare pentru familii, recunoaşte directoarea, cu etape obligatorii pentru ca doritorii să conştientizeze că adopţia implică responsabilităţi. În prima fază, persoanele sau familiile trec printr-o evaluare, au întâlniri cu asistenţi sociali şi cu un psiholog care verifică dacă îşi pot asuma rolul de părinte şi îi pregătesc, până la primirea atestatului de persoane sau familii adoptatoare. Apoi începe aşteptarea, perioadă în care, pe baza evaluării şi a dorinţelor familiei, specialiştii DGASPC le caută copilul cu care s-ar potrivi cel mai bine.

În medie, procesul de adopţie durează 15 luni, dar pentru copiii de pe listele de "greu adoptabili" se poate încheia mult mai devreme. Sunt acei copii pentru care, în 9 luni de la data intrării în grija statului, nu s-a găsit o familie, copiii cu vârstă peste 3 ani, cei cu o stare de sănătate mai delicată, cei care au fraţi şi pot fi înfiaţi doar împreună. Pentru aceştia a fost creată în Registrul Naţional pentru Adopţii o secţiune specială, care conţine profilul public al celor aflaţi în această situaţie, accesibil la solicitare de către familiile adoptatoare atestate din toată ţara.

Familia potrivită

După ce părinţii şi copiii s-au întâlnit, urmează o perioadă de acomodare de 3 luni, denumită şi potrivire. La final, e nevoie de o hotărâre judecătorească şi copilul ajunge la noii părinţi. "Colegele de la Serviciul Adopţii spun că în cele mai multe cazuri există din prima clipă o chimie între familie şi copil. Sunt copii care nu au vrut să interacţioneze cu o familie, dar au relaţionat perfect cu o alta. Aceea e familia potrivită", spune directoarea DGASPC.

Dar cum se integrează copiii în noul lor cămin, la şcoală, în comunitate? Ce greutăţi întâmpină, cu ce prejudecăţi se confruntă, în condiţiile în care mulţi sunt de etnie romă? Sunt acceptaţi de rude, de vecini, de ceilalţi copii? 

BIHOREANUL a reuşit să vorbească cu trei dintre familiile care au adoptat copii de pe lista celor clasificaţi ca "greu adoptabili" şi care au dezvăluit emoţiile, problemele şi bucuriile pe care le trăiesc de când au devenit părinţi. "Cu toată trauma pe care au suferit-o, aceşti copii au o dragoste imensă de oferit", a spus una dintre mămici.

Alegere cu sufletul

În această secţiune de copii greu adoptabili şi-a găsit micuţii, în 2019, şi Ildiko. "Mi-au dat o tabletă, să mă uit pe listă, iar eu am ales să simt, că doar nu eram la piaţă. Nu aveam pretenţii. Toţi copiii erau frumoşi, dar când i-am văzut pe Maya şi Zente am ştiut imediat că sunt ai mei. Nici n-am căutat mai departe. Am ales cu sufletul", povesteşte femeia BIHOREANULUI.

Copiii erau la un cuplu de asistenţi maternali din Râşnov, "oameni jos pălăria", cu care copiii se întâlnesc şi acum în vacanţe, la doi ani după ce Ildiko şi soţul ei au devenit oficial "mami şi tati". "Au rămas bunicul şi bunica, nu vrem să-i uite", explică femeia. Cei doi fraţi ştiu că sunt adoptaţi, că au o mamă naturală, iar o altă familie îi creşte şi îi iubeşte.

"Poartă atâta iubire..."

La fel şi Petruţ, un băieţel de 7 ani pe care Ana şi soţul ei l-au adoptat recent. Cei doi orădeni au obţinut vara trecută atestatul de adoptatori, iar anul acesta în ianuarie l-au văzut întâia oară.

Petruţ fusese abandonat de mamă în Maternitate şi crescut în Hodişel, împreună cu alţi patru copii, de asistenţi maternali. "Eu am făcut tratamente 19 ani sperând să putem avea copii. M-am oprit în urmă cu 7 ani, că nu mai puteam. În acel an s-a născut Petruţ. Aşa le-a rânduit Cel de Sus pe toate", spune femeia.

În prima fază, băieţelul s-a codit să-i cunoască. "În ianuarie am fost sunaţi, să venim să-l cunoaştem. Fusese adus la DGASPC de asistenţii maternali. Când ne-a văzut a vrut să plece. Dar când a ajuns în maşină - mi-au spus oamenii ulterior - le-a cerut să mai stea un pic, să ne mai vadă o dată", povesteşte Ana.

Băieţelul s-a mutat cu ei din 16 aprilie, iar de atunci viaţa li s-a schimbat radical. Prietenii, vecinii, familia, bunicii - toţi l-au acceptat imediat, "ca şi când a fost dintotdeauna al nostru. Mai mult, cei care nu ne cunosc povestea zic că seamănă leit cu soţul", spune ea amuzată.

Familia a primit hotărârea judecătorească pentru adopţie în septembrie, dar părinţi au devenit încă din primăvară, când băieţelul s-a mutat cu ei. "A venit într-o dimineaţă şi ne-a spus că aşa s-a gândit el, că din momentul acela să ne spună mami şi tati. Nu pot descrie sentimentul pe care l-am avut, poartă în el atâta iubire încât e imposibil să nu te îndrăgosteşti iremediabil".

"Un copil perfect..."

Reglementările în domeniul adopţiilor permit părinţilor care înfiază să intre într-un aşa numit concediu de acomodare, de până la 1 an, pentru a sta împreună cu copiii. Andreea şi Atilla, un alt cuplu care a înfiat o fetiţă, au decis ca mama să beneficieze de această formă de sprijin.

Cei doi orădeni ştiau încă din 2009 că nu vor putea avea copii, dar au început demersurile pentru o adopţie abia în 2019, găsind-o pe Maria tot pe lista copiilor greu adoptabili. Avea peste 9 ani şi era considerată o cauză aproape pierdută, dar pentru ei a fost dragoste la prima vedere.

Perioada de "potrivire" a fost, însă, grea. I-au făcut 35 de vizite, au luat-o acasă în weekenduri, au făcut împreună excursii, încercând să se apropie cât mai mult şi să-i câştige încrederea. "Am început procedura pe 27 ianuarie 2019. Pe 12 aprilie am luat-o acasă, iar pe 23 august s-a dat hotărârea judecătorească", înşiră Andreea datele care i s-au întipărit în memorie.

Anii petrecuţi în afara unei familii au fost greu de depăşit pentru Maria. I-a fost teamă să-şi deschidă sufletul, spune femeia. A ezitat chiar să le spună mamă şi tată. Până când, într-o zi, fetiţa s-a simţit, în sfârşit, acasă. "Mi-am luat concediu ca să fiu lângă ea, să recupereze şi pe partea cu şcoala. Când a ajuns la noi era un copil de 5 la învăţătură. Anul acesta a terminat clasa a III-a cu menţiune, între cei mai buni. Şi-a câştigat încrederea în sine".

Grup de sprijin

Părinţii adoptivi au un grup de sprijin propriu pe reţelele de socializare, unde îşi împărtăşesc bucuriile, necazurile, cer şi primesc sprijin. Nu toate adopţiile au "happy-end", spun cele trei mămici, pentru că sunt şi cazuri, ce-i drept foarte puţine, când procedura e oprită din cauza unor nepotriviri sau probleme.

Dacă ar mai adopta Ildiko, Ana şi Andreea? Toate s-au gândit la asta, au discutat în familie, dar s-au lovit, ca orice părinte, de problemele financiare şi, mai în glumă, mai în serios, şi de "împotrivirea" copiilor. "La început, Maria chiar ne-a cerut încă un frate sau o surioară, poate pentru că a stat tot între copii, iar când a ajuns la noi, s-a simţit stingheră. Acum, după mai puţin de 2 ani, când punem problema, se îmbufnează, se supără, nici nu vrea să audă", zice Andreea. După ani în care au fost ai nimănui, aşteptând iubirea unei familii, acum copiii vor să o ţină doar pentru ei...

SUB O ZECIME
Din centre, în case

Potrivit datelor oficiale, dintre cei peste 1.500 de copii orfani aflaţi sub tutela DGASPC Bihor, 563 sunt crescuţi de asistenţi maternali profesionişti, 244 au fost încredinţaţi în grija unor rude, iar 324 sunt în familii de plasament. Îngrijiţi în centrele DGASPC, 222 de copii au fost mutaţi în căsuţe familiale, iar alţi 176 preluaţi de organizaţii caritabile.

În prezent, în Bihor sunt în derulare 136 de proceduri de adopţie, fiind doriţi de familii din ţară (Timiş, Bucureşti, Arad), dar şi din străinătate. "Avem o familie de români din Canada care au venit şi au închiriat un apartament pentru a se cunoaşte cu viitorii lor copii. DGASPC Bihor este o instituţie deschisă, care sprijină adopţia ca pe un drept fundamental al copilului. Fiecare copil adoptat este un copil salvat", spune directoarea DGASPC Bihor, Camelia Gaciu.