Un discurs de om bătrân
Prezent la discursul Regelui rostit în faţa Parlamentului cu ocazia împlinirii a 90 de ani, deputatul Ştefan Seremi, preşedintele PDL Bihor, a apreciat că fostul suveran Mihai I a avut un mesaj "aniversar" şi că "nu a spus nimic memorabil".
"Am fost prezent în sală la discursului fostului Rege, care după părerea mea a fost un mesaj mai mult aniversar. Nici nu avea ce să spună un om la 90 de ani mai mult decât a spus. Dar n-a spus nimic memorabil, nimic de ţinut minte", a declarat pentru BIHOREANUL deputatul Seremi.
Preşedintele PDL Bihor a mai adăugat că, în sine, momentul discursului nu a avut nicio încărcătură festivă sau oficială, deoarece a fost rostit "în afara unei şedinţe oficiale a Parlamentului".
Pedeliştii, anticomunişti de faţadă
Liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a perceput discursul fostului suveran drept "un act de normalitate", care a demonstrat că reprezentanţii poporului român pot acorda respect fostului şef al statului chiar dacă nu sunt monarhişti. "Cred că a fost un moment istoric, pentru că - până la urmă - a fost o dovadă că reprezentanţii poporului român, chiar dacă nu sunt neapărat monarhişti, pot fi capabili de un gest de normalitate, cum este cel de a-l asculta pe fostul suveran", a declarat Mang pentru BIHOREANUL.
Întrebat care parte a discursului a apreciat-o mai mult, parlamentarul social-democrat a afirmat că este vorba despre referirile la respectul pe care fiecare politician trebuie să-l poarte instituţiilor statului. "Fostul şef al statului a încercat să transmită clasei politice că este prima datoare să respecte instituţiile statului, dacă vor să fie ei înşişi respectaţi", a spus Mang.
De asemenea, senatorul PSD, întrebat ce anume nu a apreciat, a răspuns că absenteismul conducerii statului. "PDL este partidul care se laudă cel mai mult cu condamnarea comunismului, dar la discursul Regelui a fost prezent un singur membru al Guvernului, domnul Cătălin Predoiu (n.r. - ministrul Justiţiei), ceea ce, în opinia mea, demonstrează încă o dată discrepanţa dintre ceea ce spun liderii PDL şi ceea ce fac ei", a spus senatorul Ioan Mang.
O întâlnire cu istoria
Preşedintele PNL Bihor, senatorul Cornel Popa, a declarat că, deşi nu este regalist, discursul fostului şef al statului a fost "cel mai înălţător moment" din întreaga carieră parlamentară, în care a avut două mandate de deputat şi unul de senator.
"Fără să fiu monarhist, ci - dimpotrivă - republican, pot să spun că a fost cel mai înălţător moment pe care l-am trăit în Parlamentul României, unde activez de 11 ani. Pentru mine a fost o întâlnire cu istoria", a declarat pentru BIHOREANUL senatorul liberal.
Întrebat ce anume a considerat cel mai important lucru pe care l-a spus Regele, parlamentarul liberal a afirmat că esenţa mesajului, în opinia sa, constă în faptul că "nu a uitat niciun cetăţean român". "Regele nu a uitat în discursul său nicio categorie socială din România, niciun cetăţean român, de la elevi şi studenţi până la agricultori şi pensionari ori academicieni şi militari".
De asemenea, senatorul liberal a afirmat că mesajul care trebuie reţinut de politicieni din discursul Regelui este îndemnul la respectarea instituţiilor statului. "Îndemnul Regelui la respectarea instituţiilor statului ar trebui să fie ţinut minte de toţi politicienii, indiferent de culoare, de apartenenţă la un partid sau altul", a spus senatorul Cornel Popa.
La 90 de ani
Regele Mihai s-a adresat marţi dimineaţă în Parlament, în cadrul unei şedinţe solemne, cu ocazia împlinirii a 90 de ani. Regele Mihai a sosit, la Parlament, însoţit de membri ai familiei regale, fiind întâmpinat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană şi de Garda de Onoare.
Punctând că sunt mai bine de 60 de ani de când s-a adresat poporului, între altele, în discursul său, Regele Mihai a declarat că România a evoluat mult în ultimele două decenii şi ţara are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Majestatea Sa a declarat că este mâhnit că după două decenii de revenire a democraţiei oamenii bătrâni şi bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
El a mai spus că România are nevoie de infrastructură. "Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii", a declarat Regele Mihai.
Regele Mihai a primit Colanul Camerei Deputaţilor. De asemenea, fostului suveran i-a fost oferit un tablou din partea Camerelor legislative, reperezentând o machetă din argint a Palatului Parlamentului. Tabloul, de mari dimensiuni, i-a fost înmânat Regelui Mihai de către Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşotti.
La eveniment au fost prezenţi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, fostul premier Petre Roman, vicepremierul Marko Bela, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. S-au mai numărat, printre parlamentarii opoziţiei, şi Victor Ponta, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Sârbu, Dan Voiculescu. Din partea puterii, între alţii prezenţi, printre alţii, Vasile Blaga, Mircea Toader, Radu F. Alexandru, Cezar Preda, Sever Voinescu, Petru Filip, Cristian Rădulescu, Teodor Paleologu, Raluca Turcan, Verestoy Atilla.
Preşedintele Traian Băsescu a fost absent.