Parlamentul European a cerut ca violul să fie definit în toate statele UE prin lipsa consimțământului, nu prin existența unui refuz explicit sau a violenței, iar un caz judecat la Oradea, în care actorul Andrian Locovei a fost achitat într-un dosar de viol, arată cât de diferite pot fi interpretările.

Raportul a fost prezentat în această săptămână în plenul Parlamentului European și a fost adoptat cu 447 de voturi pentru, 160 împotrivă și 43 de abțineri.

Astfel, eurodeputații solicită Comisiei Europene să propună o legislație care să stabilească o definiție comună a violului, bazată pe consimțământ liber exprimat.

Potrivit documentului, tăcerea, lipsa de rezistență sau o relație anterioară nu trebuie considerate consimțământ. De asemenea, absența unui refuz explicit nu poate fi interpretată ca accept.

Eurodeputații cer statelor care încă definesc violul prin forță sau violență să își modifice legislația și să o alinieze standardelor internaționale.

„Este inacceptabil atât din punct de vedere moral, cât și din punct de vedere juridic ca femeile să nu fie protejate de legile din întreaga UE prin principiul numai «da» înseamnă «da»”, a declarat în plenul PE raportoarea pentru libertăți civile, Evin Incir.

Intenția vine la mai bine de un an după o decizie controversată pronunțată de Curtea de Apel Oradea, relatată de BIHOREANUL.

Viol din culpă

Actorul Andrian Locovei a fost achitat definitiv pentru viol de Curtea de Apel Oradea, după ce Judecătoria îl condamnase la 6 ani de închisoare într-un dosar deschis în urma plângerii unei colege de breaslă, care a reclamat că a fost agresată în vara anului 2022. Instanța de apel a considerat că nu există dovezi că inculpatul a înțeles lipsa consimțământului victimei și că nu a existat un refuz explicit suficient de clar.

Judecătoarele au arătat că unele afirmații ale victimei, precum „nu e OK”, pot fi interpretate ca ambigue și că situația ar fi putut fi percepută ca un „joc de rol”. În aceste condiții, instanța a concluzionat că fapta lui Locovei a fost comisă „din culpă”, adică nu ar fi realizat că victima nu își dorea raportul sexual, astfel că lipsește intenția necesară pentru infracțiunea de viol, ceea ce a dus la achitare.

Totuși, actorul a fost obligat să plătească daune materiale și morale, judecătorii reținând că actul sexual a avut loc în circumstanțe problematice și că acesta trebuia să manifeste mai multă grijă pentru a verifica existența consimțământului.

Decizia de la Oradea arată că, în practică, instanța a analizat dacă victima a refuzat clar și dacă inculpatul a înțeles acest refuz, aspecte pe care eurodeputații vor să le schimbe prin introducerea unei definiții bazate pe consimțământ.

„Una din trei femei din UE s-a confruntat cu violența de gen. Una din douăzeci a fost violată”, a subliniat amploarea fenomenului raportoarea pentru drepturile femeii, Joanna Scheuring-Wielgus.

Rezoluția Parlamentului European nu schimbă direct legislația, dar reprezintă un apel către Comisia Europeană să vină cu o propunere concretă de lege.

Din partea grupului PPE, eurodeputata Verena Mertens a declarat că este nevoie de acțiune rapidă. „Femeile din întreaga Europă merită protecție egală, iar UE trebuie să răspundă acum”, a spus ea.

În prezent, legislațiile privind violul diferă între statele membre ale Uniunii Europene. Unele țări au introdus deja definiții bazate pe consimțământ, în timp ce altele, inclusiv România, operează încă în practică cu interpretări în care lipsa unui refuz explicit poate cântări decisiv în instanță.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!