Trei bărbați au fost reținuți în Bihor, după ce o partidă de remi organizată într-o casă din Valea lui Mihai ar fi degenerat într-o agresiune violentă, în care participanții au fost bătuți, sechestrați și jefuiți. Cei trei atacatori au fost conduşi, miercuri, şi în fața procurorului, care a decis să-i lase în libertate pe durata cercetărilor.
Incidentul, pe care BIHOREANUL l-a prezentat pe larg, a avut loc vara trecută. Victimele - Cristian Cujba, din Gorj, Constantin Todor, din Ilfov, și Varga Sándor, din Diosig - s-au cunoscut în Băile Felix, unde se aflau în concediu. Potrivit acestora, Varga le-ar fi spus că știe un grup de persoane din Valea lui Mihai care organizează partide de remi pe bani. Astfel, în noaptea de 8 spre 9 august, cei trei au ajuns într-o locuință din localitate, unde au jucat mai multe partide și au câștigat sume importante, fără ca gazdele să manifeste vreo nemulțumire.
O seară mai târziu, situația s-ar fi schimbat radical. Potrivit relatărilor victimelor, când au revenit, au fost conduși în aceeași cameră unde avusese loc jocul anterior. În încăpere se afla deja un bărbat cunoscut sub numele de „Bobby”, iar ulterior ar fi intrat încă patru persoane, printre care un alt individ cunoscut sub porecla „Maci”. Organizatorul jocului, identificat de victime drept „Laci”, ar fi părăsit încăperea, blocând ușa.
A fost momentul în care bătăuşii au tăbărât peste ei, lovindu-i cu pumnii și picioarele şi forţându-i să predea banii. Varga avea în jur de 12.000 lei, iar Todor, aproape 7.000. La Cujba, n-a găsit nimic. Văzând ce li se întâmpla celorlalți, bărbatul a reuşit cumva să se pitească într-un colţ şi și-a ascuns banii în lenjerie.
Cei trei au reușit să părăsească imobilul în jurul orei 4 dimineața. Două dintre victime, Todor și Varga, au necesitat îngrijiri medicale, primul fiind diagnosticat cu multiple fracturi costale, iar cel de-al doilea cu fractură de piramidă nazală și leziuni la nivelul urechii, soldate cu deficiențe de auz. După examinarea medicală, aceștia s-au prezentat la Poliție și au formulat plângere penală cu privire la agresiune.
Cazul a fost încadrat la infracțiunea de tâlhărie calificată și a fost preluat inițial de Poliția Valea lui Mihai, iar ulterior de Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Potrivit unei informări transmise miercuri de IPJ Bihor, suspecții au fost identificați și reținuți marți. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani din comuna Pir, județul Satu Mare, un bărbat de 33 de ani din comuna Curtuișeni și un bărbat de 31 de ani din Valea lui Mihai, toți fiind cercetați pentru trei infracțiuni de tâlhărie calificată.
Conform aceleiași surse, în urma agresiunii, unul dintre bărbați, în vârstă de 38 de ani, a suferit leziuni care necesită 14–16 zile de îngrijiri medicale, iar o altă victimă, de 45 de ani, a fost diagnosticată cu leziuni ce necesită între 18 și 20 de zile de îngrijiri pentru vindecare.
În ciuda gravităţii faptelor, atacatorii lor nu vor rămâne în spatele gratiilor. Deși polițiștii i-au prezentat miercuri la Parchetul din Marghita cu propunere de măsuri preventive, procurorul de caz nu a dispus nici arestarea preventivă, nici controlul judiciar. După expirarea celor 24 de ore de reținere, suspecții vor părăsi arestul și vor fi cercetați în libertate.