Guvernul face un pas în spate legat de noile plafoane anunțate pentru plățile cash, care urmau să intre în vigoare pe 11 noiembrie prin Legea 296/2023.

Premierul României Marcel Ciolacu a anunţat marţi că Executivul va revizui, în prima ședință, prevederile adoptate, astfel că, deocamdată, se va renunța la micșorarea actualelor plafoane.

„Toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi”, a scris Marcel Ciolacu, marți, pe Facebook.

În aceeași postare, premierul a precizat că propunerile cuprinse în lege - „venite de la ANAF și Ministerul Finanțelor” - vor fi revizuite în prima ședință a Executivului, dând asigurări că „vocea oamenilor, a gospodarilor din mediul rural, a tuturor românilor este auzită de Guvern!”. 

„Am însă un mesaj pentru evazioniștii care au profitat de această discuție din spațiul public: voi veni peste voi! Voi veni și vă voi scoate din vămi, vă voi scoate din birourile instituțiilor statului, vă voi scoate de peste tot! Așa cum am început războiul cu cei care distrug viețile oamenilor cu păcănelele, nici voi nu veți scăpa!”, a scris Ciolacu, în mesajul cu iz de campanie electorală.

Și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a scris, marți, tot pe Facebook, că este necesară modificarea acestor aspecte.

„Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi. Pe de altă parte, am convenit, împreună, că vom continua cu fermitate lupta cu evaziunea fiscală în România și vom promova, de comun acord, măsuri în acest sens”, a spus Ciucă într-un mesaj în aceeași notă.

Decizia a fost anunțată de cei doi parteneri de coaliție în urma unor discuții cu reprezentanții IMM-urilor și cei ai băncilor. 

Micșorarea plafoanelor la plățile în numerar au stârnit numeroase discuții în spațiul public. Multe voci au criticat măsura, spunând că este cu atât mai greu de aplicat cu cât multe companii din domeniul agricol de exemplu încasează cash. În plus, foarte mulți pensionari își primesc pensiile tot în numerar.

După cum se știe, potrivit noii legi privind noile taxe, care ar fi urmat să intre în vigoare sâmbătă, 11 noiembrie, ar fi urmat să se plafoneze inclusiv încasările efectuate de către magazinele de tipul cash and carry (Metro, Selgros etc.) în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană. De asemenea, magazinele cash and carry către persoane urmau să fie și ele plafonate similar (plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi).

Dar, „plățile acordate ca avansuri spre decontare urmează să fie plafonate la 1.000 lei, plafon stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare (aceasta înțelegem că se va menține)”, scrie HotNews.ro. Vechiul plafon în cel din urmă caz era de 5.000 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!