Pasarela care leagă străzile Traian Blajovici de Universităţii peste pârâul Peţa a fost dată în folosinţă începând cu 28 septembrie. Construită de firma Abed Nego pentru suma de 72.000 lei construcţia a fost finalizată în pregătirea noului an universitar şi este menită să asigure un coridor pietonal între parcul Bălcescu şi zona Universităţii.
Cu o lungime de peste 19 metri şi o lăţime de 2 metri, pasarela este compusă din două fundaţii izolate pe ambele părţi ale cursului de apă, cu o suprastructură din două grinzi cu zăbrele, cu o înălţime de aproape un metru şi o deschidere de 17 metri. Podina construcţiei este realizată din grătare electroforjate cu grosimea de 40 milimetri.
Consiliul Local a aprobat construcţia noii pasarele în şedinţa din luna aprilie, după care lucrarea a fost scoasă la licitaţie. Termenul de execuţie al lucrărilor a fost stabilit la 60 de zile.