Pasiune sau infracţiune? Un orădean a tranzacţionat cel mai scump obiect de artă din România

A absolvit Facultatea de Fizică la Bucureşti, a lucrat ca cercetător în Elveţia, Suedia şi la Institutul Aerospaţial Român, dar a abandonat ştiinţa pentru artă. "Am citit că Leonardo da Vinci, în pragul morţii, regreta că a dedicat prea puţin timp artelor în favoarea ştiinţei. Eu m-am hotărât să fac invers", spune orădeanul Alex Mitruţ.

În universul restrâns al colecţionarilor şi comercianţilor de artă, tânărul de 34 de ani şi-a câştigat reputaţia unui personaj misterios, dar mai nou şi faima că ar fi mijlocit vânzarea în Occident a două piese care, într-un clasament all-time al celor mai scumpe opere tranzacţionate în România, ocupă locurile 1 şi respectiv 10. Recordul i-a adus însă şi un dosar penal, deoarece Poliţia îl cercetează pentru încălcarea Legii patrimoniului, cea care fixează condiţiile în care un obiect de artă aflat în România poate fi vândut peste hotare.

Bravo, provincia!

La începutul anului, un cunoscut expert în artă scria laudativ despre singura Casă de licitaţii de artă din Oradea. Potrivit lui Miron Manega, "Casa Căluşari şi-a început activitatea în noiembrie 2009, prin trei licitaţii silent (cu oferte scrise), una la Cluj şi două la Basel, în Elveţia, urmate de o licitaţie deschisă (cu strigare) la Oradea. Cea mai scumpă lucrare vândută la Căluşari a fost, la licitaţia cu strigare din 22 decembrie 2010, "Trei muzicieni", un tablou de Max Herman Maxy, (n.r. - pictor avangardist român, 1895-1971), adjudecat la 110.000 euro. Lucrarea a intrat în topul celor mai scumpe opere licitate în România, pe poziţia 10", relata expertul.

Articolul era însoţit de elogiile altor doi specialişti. "Tânăra Casă din Oradea are la dispoziţie o piaţă uriaşă, cu neputinţă de acoperit de la Bucu­reşti, cea regională, şi beneficiază de viziunea unui manager tânăr, racordat la practicile de marke­ting occidentale", spunea Alexandru Bâldea, în timp ce Alexandru Ghilduş afirma că, datorită Casei orădene, "a sporit interesul şi a crescut oferta".

Uite Maxy, nu e Maxy

Acelaşi expert care în ianuarie saluta apariţia Casei orădene a băgat-o însă şi în gura lumii la finele lunii martie, printr-un articol ce relata că numele pictorului Max Herman Maxy "a revenit în atenţie cu o ştire care ţine de zona infracţională a artei". Motivul? Între cunoscători circula zvonul că tabloul "Trei muzicieni" (foto) fusese exclus dintr-o expoziţie organizată la Muzeul Belvedere din Viena, sub suspiciunea că era fals.

"Încercând să aflu cum stau lucrurile, am păţit ca-n bancul cu Ivan  Ivanovici: nu era maşină, era bicicletă, şi nu i-a dat-o, ci i-a luat-o", spunea Manega, citându-l pe managerul Casei Căluşari, Alexandru Mitruţ, care îi declara că "singura lucrare de Maxy expusă recent la Viena nu are în comun cu "Trei Muzicieni" decât faptul că reprezintă tot trei personaje şi are tot o referinţă muzicală, dar este vorba de "Trio de coarde", un tablou făcut în altă perioadă şi în altă manieră".

Un covoraş de 1 milion

Cea mai recentă relatare despre Casa Căluşari viza, săptămâna trecută, scoaterea la vânzare a unui obiect din secolul XVI, cu nu mai puţin de 1 milion de euro, valoarea maximă înregistrată vreodată la o licitaţie în România. Un preţ care însă n-ar trebui să mire, spunea acelaşi Manega: "La Christie's (n.r. - liderul mondial al licitaţiilor de artă) s-au vândut recent două covoare din Basarabia, din secolele XIX-XX, unul cu 195.000 dolari, iar celălalt cu 114.00, iar la Sotheby's alte două covoare, tot din Basarabia, cu 167.000, respectiv 122.000 dolari".

În ce priveşte obiectul scos la vânzare de Casa orădeană, expertul afirmă că e un steag pe care Căluşarii depuneau jurământul tăcerii în cel mai vechi ritual românesc. "Băieţii care doreau să intre în ceata Căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor în afara satului, unde jurau cu mâna pe steag să respecte regulile cetei şi condiţiile purităţii în perioada sărbătorii, trăind astfel, vreme de o săptămână, într-un regim sacru. Starea euforică şi coeziunea mistică între Căluşari erau obţinute prin dansuri sacre executate până la epuizare fizică şi psihică. La încheierea Rusaliilor, Căluşarii reveneau în locul unde au depus jurământul, despodobeau steagul şi-l îngropau într-un loc secret, apoi ceata se răsfira, fiecare membru apucând-o în altă direcţie".

Cultură cu Poliţia

BIHOREANUL a aflat că vehicularea unor asemenea informaţii i-a adus orădeanului Alex Mitruţ acuza că face export ilegal de obiecte de artă, deşi niciun expert local n-a auzit vreodată nici de povestea tabloului lui Maxy, nici de cea a steagului Căluşarilor, şi nici de Mitruţ însuşi. "Lucrez în branşă de zeci de ani, dar n-am auzit niciodată despre aşa ceva", declară, contrariat, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor.

Singurul loc în care numele lui Mitruţ şi al Casei Căluşari a devenit cunoscut de câteva săptămâni, după povestea cu tabloul de Maxy, este Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural. "Tot ce pot spune e că, potrivit legii, la vânzarea peste hotare a unui obiect de artă proprietarul trebuie să solicite un certificat de export ce atestă, în baza unei expertize, dacă obiectul aparţine sau nu patrimoniului naţional. Dacă este de patrimoniu, nu poate fi exportat decât la schimb cu altul, de o valoare similară. În cazul Casei Căluşari, cu tabloul de Maxy şi cu steagul Căluşarilor, nu s-au respectat aceste obligaţii", declară Adriana Ruge, funcţionar al Direcţiei. "Mai multe detalii nu pot da, pentru că Poliţia investighează cazul", adaugă Ruge.

Filozof, antropolog, sociolog

Convins cu mare greutate de BIHOREANUL să iasă din anonimat, Alex Mitruţ susţine că e victima unor confuzii şi conspiraţii. De o inteligenţă şi o cultură rare, tânărul spune că, după ce a studiat fizica, şi-a dat seama că adevărata sa vocaţie e arta, în special spaţiul unde pictura, ţesăturile şi sculpturile se întâlnesc cu filozofia. Presărându-şi spusele cu câte un citat din sociologii Emile Durkheim ori Claude Levy-Strauss, de pildă, conform căruia "istoria oamenilor este istoria obiectelor lor", tânărul zice că a făcut o pasiune ieşită din comun pentru Căluşari. "Ce vedem la televizor despre Căluşari este show desacralizat. Eu continui munca lui Mircea Eliade, care găsise legături între Căluşari, ca organizaţie secretă, şi cultura Gumelniţa, veche de 6.000 de ani", spune Mitruţ cu dezinvoltura cu care alţii driblează prin curtea şcolii.

"Arta românească nu e decât expresia colonizării noastre de către cultura franceză. Artiştii noştri, practic, au copiat modelul francez. Dar în povestea Căluşarilor am descoperit ceva original, care ne deosebeşte de celelalte popoare. Asta vreau eu: să aduc la lumină aceste creaţii originale şi să uşurez intrarea lor în circuitul universal".

Anti-chilipirgii

Mitruţ susţine că, tot cercetând originile culturii româneşti, l-a prins patima obiectelor cu valoare "totemică", de simbol, pe care le vrea preţuite la adevărata valoare. "La noi sunt găinari care bat ţara, cumpărând o scoarţă basarabeană cu 1.000 de lei şi vânzând-o apoi cu 1.000 de euro, deşi valoarea ei este de zeci de mii de euro. O mască de Căluşari s-ar vinde cu 100.000 de dolari la Metropolitan Museum din New York. De ce să ne mirăm, dacă o mască africană din lemn se vinde tot aşa?", spune tânărul, convins că arta veche românească nu e cu nimic mai prejos de cea orientală ori africană, care îi face pe colecţionarii occidentali să cheltuie sume exorbitante.

Aşa a procedat şi cu steagul Căluşarilor, spune Mitruţ, şi cu tabloul de Maxy: n-a vrut decât să le facă mai cunoscute. "Eu aflu de la proprietarii unor piese că ele există, postez pe site-ul meu pozele, iar cei care şi le doresc anunţă sumele pe care sunt dispuşi să le dea. Totul e transparent şi are menirea să se stabilească o valoare cât mai reală a unei opere. Dar asta nu înseamnă că aş cumpăra şi revinde lucrări de artă, cum spun unii şi alţii. Steagul Căluşarilor şi tabloul de Maxy nu le-am vândut eu, din România, ci le-am văzut şi fotografiat în Elveţia, unde se află de mult într-o colecţie privată, după care am postat pozele pe site-ul meu", susţine Mitruţ.

Romancierul răspunde pentru personaj?

Şi totuşi, pe propriul site, Mitruţ anunţă deschis că intermediază, ca "agent", vânzări şi cumpărări de opere de artă, iar pe de altă parte îşi asumă inclusiv deţinerea tabloului "Trei muzicieni" în colecţia sa, până în 2005, ulterior el apărând în Elveţia.

Pe considerentul că firma de licitaţii nu e înregistrată ca atare, tânărul consideră însă că nu poate fi tras la răspundere, deci nu înţelege de ce e cercetat de Poliţie. "Mă investighează un comisar despre care am percepţia că îl anchetează pe Dostoievski pentru crima lui Raskolnikov", spune Mitruţ, referindu-se la personajul ucigaş din romanul "Crimă şi pedeapsă". În "traducere", cu ce este el vinovat că "dă de ştire" despre obiecte pe care unii vor să le vândă, iar alţii să le cumpere?...

Prizonier al înaltelor sale preocupări, Alex Mitruţ nu pare deloc conştient că însăşi titulatura pe care a dat-o site-ului său, descrie o casă de licitaţii, e drept, una online, dar caracterizabilă tot prin scopul de a mijloci vânzări şi cumpărări, fapt care îl face suspect în ochii, mult mai puţin visători, ai autorităţilor. Totuşi, orădeanul e convins că până la urmă povestea se va lămuri de la sine. Numai să găsească un limbaj comun cu ofiţerul care îl anchetează şi care, după cum se teme el, n-a păşit de mult într-un muzeu...

Alex Mitruţ spune că, pe lângă studiul despre Căluşari, pe care îl proiectează ca fiind opera vieţii sale, are de gând să scrie şi o carte despre traficul cu opere de artă din România. În context, el nu exclude ca anchetarea sa să fie rezultatul unei conspiraţii a vreunui funcţionar din Ministerul Culturii sau a unui misit de artă din Bucureşti.

"La noi, când anunţi autorităţile că ai un obiect de artă valoros, statul nu ţi-l cumpără, dar nici nu te lasă să-l vinzi liber. Informaţia că un particular deţine o operă rară ajunge totdeauna la câte o casă de licitaţii din Bucureşti, care apoi te contactează şi, ştiind că n-ai putut vinde în afară pe bani adevăraţi, se oferă s-o cumpere la a zecea parte din preţ", spune orădeanul, adăugând că are şi "cazuistică" pe care o va consemna în carte. "Va fi publicată numai după ce voi muri, că deja am primit ameninţări cu moartea", spune însă Mitruţ, pe cel mai serios ton.