Cei 602 delegaţi care au participat la Adunarea Generală a UDMR Bihor au stabilit primele zece poziţii, considerate eligibile, ale listei cu care principala formaţiune a etnicilor maghiari se va prezenta la alegerile locale din iunie pentru Consiliul Judeţean Bihor.

Potrivit preşedintelui executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, prima poziţie pe listă a revenit, conform statutului, preşedintelui organizaţiei, Alexandru Kiss, vicepreşedintele în funcţie al CJ, urmat de Szabo Odon, ca reprezentant al Zonei Metropolitane Oradea.

Pe locul al treilea pe lista UDMR pentru CJ se află reprezentantul zonei Valea lui Mihai, medicul Turucz Maria, iar pe al patrulea reprezentantul zonei Săcuieni, inginerul Kiss Sandor Elek. Lista este completată de directorul şcolii din Mişca, Hodgyai Edith (ca reprezentant al zonei Marghita), inginerul Sarkozy Zoltan (Salonta), silvicultorul Ferko Jeno din Beiuş (fost consilier silvic al Casei Regale a României) şi de profesorul Grim Andras (din zona Aleşd).

Pe listă se mai află şi reprezentanţii Bisericilor Reformată (Foro Laszlo, preot la Cauaceu) şi Romano-Catolică (Szabo Istvan, fost director al CET). "Cei doi reprezentanţi ai Bisericilor tradiţionale maghiare au fost desemnaţi de Episcopiile Reformată, respectiv Romano-Catolică", a declarat marţi, pentru BIHOREANUL, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.

După cum se poate observa, lista de candidaţi pentru CJ a UDMR Bihor este înnoită în proporţie de 50% faţă de cea din 2008, doar cinci dintre actualii consilieri judeţeni fiind vizaţi pentru un nou mandat (Alexandru Kiss, Szabo Odon, Kiss Sandor Elek, Hodgyai Edith şi Sarkozy Sandor).

Cel mai surprinzător este, însă, detaliul că deşi a fost desemnat să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, Pasztor Sandor, nu va candida şi pe lista de consilieri. Ca urmare, în cazul în care nu va câştiga şefia CJ, Pasztor nu va beneficia de premiul "de consolare" - funcţia de vicepreşedinte - care, mai mult ca sigur, va reveni tot liderului organizaţiei, Alexandru Kiss, cel care din 2000 ocupă alternativ poziţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al deliberativului judeţean.

În aceeaşi situaţie se găseşte şi candidatul la Primăria Oradea al UDMR, Cseke Attila, care nu candidează şi pe lista de consilieri locali, astfel încât nu are nicio şansă ca în cazul unui eşec să rămână viceprimar.