Directorul Administaţiei Bazinale de Apă "Crişuri" Bihor, Pasztor Şandor a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă că va propune Primăriei tăierea plopilor de pe malul stâng a Crişului Repede pe porţiunea cuprinsă între Podul Dacia şi Podul Intelectualilor.
"Dacă Primăria va dori acolo taluz verde, atunci absolut tot ce e acolo, plopi şi tufişuri, trebuie tăiat. Părerea mea este că zona va arăta mult mai bine prin amenajarea unui taluz cu pantă blândă, cu un fel de amfiteatru pentru tineri şi zonă de recreere, decât arată în prezent", a spus Pasztor Şandor.
Directorul ABA "Crişuri" Bihor a precizat că este vorba deocamdată doar de o propunere, dar înclină să creadă că va avea câştig de cauză. "Oricum peste patru sau cinci ani plopii aceia vor trebui tăiaţi. Au deja peste 40 de ani, sunt mari cât clădirea Colegiului Gojdu, aşa că "La revedere!"", a spus directorul.
Pasztor a precizat că decizia finală cu privire la felul în care va trebui să arate zona va aparţine municipalităţii. "Noi trebuie să ştim dacă Primăria vrea taluz înierbat sau vrea ca zona să arate tot aşa. Dacă vrea taluz cu o pantă blândă va trebui să aducem aici mult pământ. Asta va ridica cu ceva costul lucrărilor, dar nu va fi o problemă pentru că acum avem banii. Nu ştiu însă dacă peste câţiva ani, când plopii bătrâni vor trebui tăiaţi, vom mai avea...", a spus Pasztor.
Lucrările la porţiunea de râu din zona centrală a municipiului au fost estimate la circa 4 milioane de lei şi vor demara în primăvară, imediat ce vremea va permite. Pe ambele maluri vor fi amenajate pasarele pietonale la nivelul luciului de apă, prin lucrări care se vor face direct în râu şi nu vor afecta zona de luncă a Crişului Repede.