Patriot fără frontiere: Ahmad Said, un sirian stabilit în Oradea, condamnă reprimarea în sânge a Revoluţiei din ţara natală

În româneşte prenumele şi numele lui înseamnă "binecuvântat" şi "fericit". Bucuria îi este, spune el, că "Dumnezeu mi-a dat un mare har: să deosebesc binele de rău!". Până ca Ahmad Said să se confeseze, BIHOREANUL a trebuit, însă, să-l tragă mult şi bine de limbă. "Noi zicem "ferească Dumnezeu să spui Eu!"la fel cum voi ziceţi că "lauda de sine nu miroase a bine"", explică Ahmad, un sirian atât de îndrăgostit de Oradea încât s-a înrădăcinat aici şi a cumpărat în Rulikowski patru locuri de veci, "pentru mine şi familia mea".

Multilateral şi autodidact - inginer şi economist cu diplomă, profesor, lingvist şi comentator politic din vocaţie, plus traducător, manager şi consultant în afaceri din pragmatism - bărbatul a văzut şi a făcut multe la viaţa sa. Mândru de cetăţenia română şi de apartenenţa la PNL, "singurul partid serios din România", sirianul consideră că victoria Revoluţiei izbucnite anul trecut în patria natală este un ţel căruia îi datorează, moral, totul. "Libertatea şi onoarea sunt mai presus de orice, merită să şi mori pentru asta!", desluşeşte motivul pentru care compatrioţii săi duc o luptă din care românii din jurul său nu pricep mai nimic. Chiar dacă imaginile masacrelor din Siria le pot vedea seară de seară la televizor...

Predestinat României

Soarta i s-a legat de România din tinereţe, când a câştigat o dublă bursă de studii: una din partea statului sirian, iar cealaltă din partea celui român, datorită legăturilor dintre Partidul Baas Socialist aflat la putere la Damasc şi regimul comunist de la Bucureşti, care avea strânse legături cu lumea arabă, unde construia întreprinderi, spitale şi şcoli. Provenit dintr-o familie de viţă veche, ai cărei întâi născuţi au fost imami (preoţi), bărbatul se mândreşte că mormântul unui strămoş e loc de pelerinaj în oraşul natal Lattakia, fondat de un general al lui Alexandru Macedon. Cel mai mare din cei 10 fraţi n-a vrut, însă, să urmeze tradiţia. "În anii '70, după ce am absolvit College de Lattaquie, impregnat de spirit francez, am ales ingineria, care era la mare modă", zice Ahmad.

Ajuns în România la 18 ani, a făcut un an pregătitor, pentru a învăţa limba, la Universitatea din Craiova, după care a urmat Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti. În timp ce majoritatea colegilor arabi făceau bişniţă cu ţigări şi cafea cumpărate pe dolari din shop-uri, Ahmad s-a orientat spre altceva pentru rotunjirea bursei: după ce i s-a luat un interviu la TVR, datorită rezultatelor bune de la primele examene, i s-a oferit o colaborare la Radio România, secţia emisiuni arabe. Aici a cunoscut-o pe Mioara Roman, soţia celui dintâi premier de după Revoluţie, Petre Roman, dar şi alţi universitari. "Toţi erau filologi specializaţi la Moscova, Cairo şi Damasc, dar ce scriau ei nu avea însufleţirea tipic arabă. Rolul meu era al unui soi de revizor, trebuia să dau textelor o amprentă arabă din punct de vedere stilistic", spune Ahmad. Astfel, şi-a lărgit preocupările spre literatură, istorie şi cultură, devenind traducător pentru România Film şi Sahia Film, dar şi lector de limba arabă la Universitatea Populară Bucureşti.

Rebel cu cauză

În 1983, când a absolvit facultatea, Ahmad s-a întors în Siria, cu Iulia-Maria, o orădeancă pe care o luase de nevastă în studenţie, şi cu micuţul Ali, botezat aşa pentru că soţia e pe jumătate unguroaică. Şi acasă, însă, tot între români a rămas. Repartizat la CET-ul din oraşul Banias, pe care îl construia o întreprindere din Bucureşti, a lucrat cot la cot cu românii aproape doi ani, până ce a fost repartizat în oraşul natal. Atunci i s-a întărit spiritul de opoziţie. "În România am fost singurul care nu a aderat la Asociaţia Studenţilor Sirieni, care număra 3.000 de membri. Eram nemulţumit că regimul preşedintelui Hafez Al-Assad, instalat printr-o lovitură de stat, era ca şi comunismul vostru. Chiar dacă sirienii puteau călători în străinătate şi economia era parţial privată, nu exista libertate. Nu puteai vorbi despre conducător, că te lua Mukhabarat, Securitatea siriană, şi te băga la zdup".

Întors în ţara natală, fronda i-a crescut. "A trebuit să merg în armată, doi ani şi jumătate. Am comentat că în România, dacă ai copil, nu mai faci armata, dar şeful mi-a spus să-mi ţin gura. Când s-au organizat alegeri, la care câştiga Al-Assad ca aici Ceauşescu, nu m-am dus la vot, pentru că, deşi nu puteam schimba nimic, nici nu voiam să particip la minciună. Asemenea întâmplări de viaţă mi-au întărit ideea că socialismul şi comunismul sunt cele mai mari minciuni şi contravin libertăţii omului", spune Ahmad.

Elveţia Estului

După Revoluţia din decembrie 1989, a hotărât să revină în România. "Pe 16 ianuarie 1990 am aterizat la Otopeni cu nevasta, cu Ali, care avea 3 ani, şi cu fiul cel mic, Attila, născut de 3 luni în Siria. Credeam, ca mulţi economişti şi politicieni din lume, că România eliberată va fi o Elveţie a Europei de Est", spune sirianul. După încă o zi era cu familia la Oradea, oraş de care se îndrăgostise în studenţie când "făceam curte soţiei".

În ciuda dezamăgirilor ce aveau să urmeze, deoarece "la putere a rămas tot nomenclatura comunistă, care a confiscat Revoluţia", Ahmad nu a mai părăsit niciodată Oradea. "Am făcut multe călătorii în Ungaria, Iugoslavia, Austria, Germania, Polonia, Italia, Rusia, Liban, Egipt şi Cipru, dar mi-am înfipt rădăcinile aici. Este o ţară cu o natură fantastică şi cu un popor simplu. Păcat că nu şi curajos", amestecă el lauda cu critica.

La începutul anilor ‘90 a fost inginer la Înfrăţirea, apoi proiectant la Universitate, iar după o vreme a condus, ca director general, cele 12 firme ale unui compatriot, Mustafa Aktaa. "Noi am servit românilor prima cafea după "nechezol" şi de la noi au fumat primele ţigări bune", se mândreşte Ahmad, înşirând celelalte activităţi ale firmelor: comerţ, transporturi, imobiliare, turism, sport ("la un moment dat, noi finanţam FC Bihor") şi presă ("aveam Jurnal bihorean şi Radio Transilvania"). "Abia după noi au venit fraţii Micula, iar cu timpul patronul şi-a mutat în Ungaria afacerile, pentru că aici toată lumea, toată ziua, cerea şpagă". Ahmad, însă, a rămas, şi şi-a făcut propria afacere, astfel încât îşi câştigă traiul din traduceri şi consultanţă, audit tehnic, financiar şi managerial pentru firme.

Cel mai serios

În politica din România, sirianul a intrat în urmă cu 16 ani, "în mod natural, pentru că sunt liberal prin felul cum gândesc şi cum trăiesc", şi consideră că PNL este "partidul cel mai serios". E dezamăgit că mulţi colegi sunt "doar PNL-işti, nu şi liberali", dar nicio clipă n-a încercat să plece la PSD sau la PDL. "Ăia sunt comunişti din acelaşi trunchi FSN-ist şi PCR-ist, iar să pleci dintr-un partid în altul, să fii traseist, înseamnă să fii curvă".

În 2010, era cât pe ce să fie ales în Biroul organizaţiei municipale, dar i-au lipsit trei voturi. A ţinut atunci cea mai înflăcărată cuvântare. "Sunt printre rarii membri ai PNL de o etnie exotică, dar oare liberalismul e limitat la o anumită etnie? Suntem cu toţi cetăţeni ai României, şi trebuie să ne deosebească politicul, nu etnia. De aceea nu voi fi niciodată de acord cu pseudopartide etnice. Eu pot fi un exemplu pentru unguri şi pentru ceilalţi din alte etnii, care au opţiuni liberale, să adere la PNL. Trăiască România, trăiască PNL!", se adresa Ahmad colegilor. Ce-i drept, la şedinţele de partid nu prea participă, dar asta nu-l împiedică să ducă cu cât mai mulţi orădeni "muncă de lămurire" chiar şi acum, să voteze candidaţii liberali.

La 56 de ani, bărbatul se consideră împlinit: are o profesie liberală, la fel ca soţia sa, de profesie avocat, iar cei doi fii de asemenea, ambii fiind economişti. Cel mare, în plus, e şi artist, toboşar într-o trupă rock. "Cel mai mult îmi place să stau în week-end cu familia şi prietenii în curte, unde fac grătare arăbeşti, româneşti şi ungureşti. Fac un gulyas cum nici ungurii nu reuşesc!", îşi laudă bărbatul priceperea. Un singur regret are, şi anume că din 1990 încoace nu şi-a putut vizita patria natală. "M-a luat regimul la ochi, aşa că nici la înmormântarea părinţilor nu am fost. Despre cei 9 fraţi şi surori, ce să zic? Este un proverb arab care spune aşa: departe de ochi, departe de inimă!...", zice el cu resemnare.

Şi scrisul e faptă!

Până anul trecut, Ahmad avea ca hobby studiul lingvisticii, aşa că vorbeşte cu patimă despre, de pildă, influenţa lexicului arab asupra limbii române, fie prin filieră turcă, fie spaniolă. "Ştiai că algebră, alcool, chimie, dar şi cifră şi factură vin din arabă?", îşi testează el interlocutorul.

Din martie 2011, însă, de când a izbucnit Revoluţia de Iasomnie şi s-a întins din Tunisia în Egipt, Yemen, Libia şi Siria, Ahmad şi-a concentrat activitatea politică spre ţara natală, unde dictatura lui Hafez Al-Assad, veche din anii '70, e continuată din anul 2000 de fiul acestuia, Bashar (foto). "Revolta a cuprins toată ţara, iar represaliile regimului care bombardează oraşele sunt extrem de dure", spune Ahmad, care s-a "reactivat" ca publicist la cele mai importante publicaţii destinate arabilor din întreaga lume, de la Arab Times şi Al-Ayam până la periodicele siriene libere.

Asta, pentru că vrea ca lumea să afle ce se întâmplă în ţara sa, unde clanul Al-Assad nu se dă dus de la putere în pofida dorinţei poporului de a scăpa de dictatură. "Populaţia protestează împotriva regimului, iar Al-Assad scoate tancurile. Sunt de tristă notorietate masacrele de la Dara, Homs şi, mai recent, de la Houla, unde se pare că au murit şi românce", spune Ahmad, încercând să conştientizeze că ar fi şi în interesul românilor ca democraţia să ia locul dictaturii şi în Siria.

Anti-dictatură

Atrocităţile regimului sirian şi dorinţa ca Revoluţia să învingă l-au făcut pe Ahmad să scrie şi să participe la o grămadă de reuniuni organizate pe "problema siriană" la Stockholm, Oslo, Copenhaga, Viena, Paris, Istanbul, Budapesta, Bucureşti, Tunis şi Cairo. "Peste tot am explicat că statele civilizate trebuie să-şi retragă ambasadorii din Siria şi să expulzeze diplomaţii sirieni, cum mă bucur că va face şi România, şi peste tot am subliniat pericolul islamizării politice a ţării, care este totuşi un stat mai deschis, şi nu merită să fie izolat prin impunerea de către Fraţii Musulmani a Şariei (n.r. - Legii) Islamice", spune Ahmad. "La noi femeile nu sunt obligate nici acum să umble acoperite sau doar însoţite de un bărbat din familie, iar ţara are legături puternice cu lumea, şi ar fi păcat să devenim o ţară de talibani, ca Afganistanul", argumentează el.

Articolele sale au drept caracteristică faptul că-i îndeamnă pe minoritarii alauiţi, cum este şi el, precum şi pe creştini şi pe druzi, să se alăture revoluţionarilor, majoritar sunniţi. "Dictatura siriană este cimentată pe oligarhia familiei Al-Assad, care este alauită, aşa că minoritatea noastră este într-un impas. Să răstoarne regimul condus de unul de-al ei, situaţie în care la putere ar putea veni islamismul fundamentalist al Fraţilor Musulmani? Sau să rămână neutră, ceea ce ar atrage represalii asupra sa din partea sunniţilor? Eu cred că trebuie să se alăture Revoluţiei şi, în acelaşi timp, să se opună islamismului extremist!", pledează Ahmad.

Tocmai pentru că, la fel cum a făcut el ca persoană, crede că şi poporul său trebuie să fie liber. Să trăiască, vorba lui, în "libertate şi în onoare"...

BUTOI CU PULBERE
Balcani la scară planetară

Vorbind despre Arabia ("lumea arabă", întinsă în Golf şi Africa), Ahmad Said a fost mereu atent ca reporterul să înţeleagă şi să noteze corect. "Nu-i de glumă cu asta! Arabia, din cauza islamismului politic, este butoiul cu pulbere al lumii, cum erau Balcanii în Europa secolului XIX", spune el, pe ton profesoral.

De altfel, cu oricine ar vorbi despre patria natală, Ahmad are grijă să-i explice întâi unde e aşezată Siria, o ţară cu 20 de milioane de locuitori, ceva mai mică decât România, şi cine-i sunt vecinii ("la Vest vecină pe mare cu Ciprul şi Grecia, la Nord cu Turcia, la Est cu Irakul, la Sud cu Iordania, iar la Sud-Vest cu Israelul"). La fel, Ahmad precizează că în vechime sirienii erau creştini (ortodocşi, adică "drept-credincioşi"), din rândurile lor ridicându-se Sfinţii Ioan Gură de Aur, Ioan Damaschinul (de la Damasc) şi Andrei (creştinătorul românilor din Dobrogea). "Vechii sirieni au fost cuceriţi de arabi şi au adoptat ca religie islamismul, apoi în Evul Mediu de otomani, iar în epoca modernă, până după al doilea război mondial, au fost colonie franceză".

Diaspora siriană, spune Ahmad cu mândrie nedisimulată, numără tot atâţia oameni câţi locuitorii ţării, cea mai numerosă (5 milioane de persoane) trăind în îndepărtata Argentină, unde a dat chiar şi un preşedinte, pe Carlos Menem. "Până şi Steve Jobs este de origine siriană, fiind înfiat de un cuplu american..."