Peste 140 metri cubi de lemne de foc şi buşteni au fost confiscaţi de poliţiştii din Bihor din depozitul unei întreprinderi individuale din Bulz, iar proprietarul a fost amendat cu 15.000 lei.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, lemnele au fost confiscate în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bihor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea. 

"În urma unui control efectuat la depozitul de material lemnos al unei întreprinderi individuale din comuna Bulz, județul Bihor, s-a constatat că societatea respectivă deținea, în stocurile faptice ale depozitului, 141,23 metri cubi de lemn de foc și lemn rotund, de diferite specii, care nu se regăseau în stocurile scriptice", scrie în informare.

Ca atare, întreprinderea individuală a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei.

Totodată, întreaga cantitate de material lemnos deținut fără documente legale, în valoare de 31.462 de lei, a fost confiscată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!