Peste 70 de firme din domeniul construcţiilor sunt aşteptate miercuri la conferinţa "Soluţii pentru un viitor mai bun în construcţii" organizată de Federaţia Patronilor Bihor şi Primăria Oradea.

Dezbaterile vor începe la ora 10, în sala "Traian Moşoiu" a clădirii municipalităţii, şi vor continua de-a lungul întregii zile cu expuneri pe marginea reabilitării termice a blocurilor sau a programului de reabilitare a faţadelor clădirilor din zona centrală a municipiului. "Vrem să vedem câte blocuri s-au reabilitat termic în Oradea, care au fost modalităţile prin care s-a reuşit implementarea acestui program şi ce avem de făcut pe viitor astfel încât să venim atât în ajutorul orădenilor, cât şi al firmelor de construcţii", a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor, Bihor.

El a mai spus că programul municipalităţii privind reabilitarea clădirilor monument va fi implementat şi în alte judeţe din ţară. "Programul de reabilitare a faţadelor demarat de Primărie va da front de lucru firmelor de construcţii şi va duce în mod cert la creşterea atractivităţii oraşului din punct de vedere turistic", a mai declarat preşedintele patronatelor bihorene.

La conferinţa de miercuri au fost invitaţi primari din Bihor şi alte judeţe, dar este aşteptată şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care nu a confirmat deocamdată invitaţia.