Aproape 700 de metri cubi de lemne au fost confiscaţi valoric de poliţiştii Compartimentului Delicte Silvice Bihor, în urma unor controale realizate împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Oradea la două depozite de cherestea din localităţile Remetea şi Bunteşti, patronii firmelor alegându-se şi cu amenzi.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, firma din Remetea ar fi expediat 500 metri cubi de material lemnos de esenţă molid în perioada 1 februarie – 20 iulie, fără avize de însoţire. “Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar cei 500 de metri cubi de lemn rotund, în valoare de 69.500 de lei, au fost confiscați valoric”, se precizează în informare.
De asemenea, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în comuna Buntești, poliţiştii şi comisarii Gărzii Forestiere au constatat că reprezentanții acesteia ar fi expediat, în perioada martie – iulie, în acest an, 198,26 de metri cubi de lemne de foc, specia cer, fără proveniență legală. “Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 35.290 de lei, a fost confiscat valoric”, se spune în comunicat.
Controalele s-au desfăşurat în cadrul unei acţiuni mai ample la care au participat polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice și Compartimentul Sisteme de Securitate Private, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Oradea, pe linia prevenirii și combaterii delictelor din domeniul silvic și a respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 112 persoane, controlate 68 de autovehicule, 8 societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 39.980 de lei.