Până săptămâna trecută oamenii de afaceri din Bihor aveau o singură organizaţie: Federaţia Patronilor. Dacă un patron de butic dorea să se afilieze, trebuia însă să-şi aleagă cu grijă momentul. De pildă, să vină la sediu numai vara şi de preferinţă pe lumină. Asta pentru că telefonul era suspendat, încălzirea oprită şi curentul tăiat, evident, din motive financiare.

Micul patron constata apoi că achita o cotizaţie care se pierdea în neant. Iar ca premiu de consolare, participa anual la o paranghelie plătită cu bani grei, unde, între două măsline şi trei chiftele, avea ocazia să se frece de elita judeţului.

Mulţi spun că halul în care a ajuns Federaţia Patronilor se datorează preşedintelui acesteia, Puiu Lucian. Nimic mai fals, el doar şi-a făcut datoria. Aceasta este în valoare de 7 miliarde de lei vechi, iar şansele de recuperare a creanţelor sunt aidoma conducerii Federaţiei: nule.

Şi cum un scandal fără conotaţii internaţionale pare o ţeapă de duzină, s-a mai fătat şi un ziar de bişniţ transfrontalier numit "Împreună-Egyutt", special croit să pape bani europeni. Când au văzut cum stă treaba, ungurii au cerut ca proiectul să fie smuls din mâinile Federaţiei.

Mulţi întreprinzători sătui de falimentara Federaţie s-au unit acum în Asociaţia Firmelor din Bihor. Eu nu cred că în Federaţie sunt numai firme rele, iar dincolo doar modele de management. Dar sorţi de izbândă va avea cu siguranţă entitatea mai bine condusă. Şi, deocamdată, Asociaţia are un program mai interesant, din care lipsesc organizarea de baluri şi construirea de centre de afaceri dotate cu jacuzzi.