Curtea de Apel Oradea a desfiinţat, vineri, sentinţa în cazul afaceristului slovac Mikoczy Zoltan şi a asociatului său ungar Gyorke Dezso Sandor, condamnaţi pe 6 noiembrie de Tribunalul Bihor la închisoare cu executare pentru că au încercat să scoată ilegal din România utilajele propriei firme de prelucrare a mezelurilor Karpat Carne Aleşd.

"Pedeapsele cu închisoarea au fost reduse de la 2,2 ani la 2 ani, în cazul lui Gyorke Dezso. În cazul lui Mikoczy, sentinţa Tribunalului a rămas neschimbată însă, în ambele cazuri, magistraţii au dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, înlăturarea dispoziţiei privind expulzarea celor doi inculpaţi şi punerea de îndată în libertate a acestora", a anunţat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, Adrian Haş.

Decizia nu este definitivă, iar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au atacat-o, deja, prin recurs, care urmează să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu cei doi afacerişti în stare de libertate.