Poliţiştii de investigare a fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de două persoane de 31 de ani din comuna Bratca, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Bihor, comisarul şef Adrian Bucur.

În cursul anului trecut, Liviu Caba, asociat şi administrator, respectiv, respectiv Ioan Cacuci, asociat şi director la firma orădeană Groza SRL, au achiziţionat materiale de construcţii, uleiuri minerale, aparate electrocasnice şi îngrăşăminte de la 12 societăţi comerciale din judeţele Bihor, Hunedoara, Giurgiu, Vâlcea, Constanţa, Timiş şi Bucureşti.

„Pentru plata mărfurilor, în valoare totală de 650.000 lei, au fost emise file CEC şi Bilete la Ordin, care au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil în cont şi a faptului că firma se afla în interdicţie bancară", a explicat şeful Poliţiei Bihor.

Ulterior, cei doi au vândut mărfurile fără forme legale, la preţuri inferioare celor de achiziţie, iar banii i-au cheltuit în interes personal. După demararea cercetărilor, cei doi bărbaţi au dispărut.