Un control al poliţiştilor de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bihor la depozitul de material lemnos al unei firme din Bulz s-a lăsat cu o amendă usturătoare pentru proprietari, găsiţi că au vândut "la negru" peste 40 metri cubi de lemn rotund. 

Conform unei informări transmise, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, poliţiştii au verificat actele contabile ale societăţii şi au constatat că firma deținea în stocurile scriptice 40,61 metri cubi de lemn rotund, din speciile pin, molid și larice, care, în realitate, nu mai existau în depozit. 

Ca atare, societatea comercială a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a lemnului nefacturat, în valoare de 10.802 lei.

Acţiunea poliţiştilor de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bihor s-a realizat în cadrul unei operaţiuni poliţieneşti mai ample, în care au fost implicaţi peste 30 de polițiști şi jandarmi din Bihor, având ca sarcină prevenirea şi combaterea delictelor rutiere şi silvice.

Echipajele au legitimat 192 de persoane, au verificat 128 de autovehicule,16 societăți comerciale și agenți de pază. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.950 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!