Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală, pentru înşelăciune, împotriva afaceristului Radu Olteanu, 62 de ani, dezvoltatorului imobiliar care a ridicat Cartierul Soarelui din zona rezidenţială Oncea.

Olteanu este acuzat că, în cursul lunii iunie 2009, a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare a unui apartament din cartierul ridicat de el şi a încasat cu titlu de avans 32.330 de euro. Ulterior, afaceristul a vândut acelaşi apartament unei alte persoane, fără însă să returneze avansul încasat de la primul cumpărător.

Afaceristul nu e la prima reclamaţie de înşelăciune. În urmă cu doi ani, acesta a fost denunţat şi de CEC Bank după ce a încercat să obţină refinanţarea cu 5 milioane de euro a unui credit vechi, tot pentru lucrările din Cartierul Soarelui, garantându-l pe cel nou cu un fals contract încheiat cu Primăria Oradea pentru vânzarea către municipalitate a unui bloc de locuinţe.

Pentru a scăpa de răspundere, Olteanu a cesionat Sticom Trading, firma care deţine blocurile din Cartierul Soarelui, pe numele Marianei Ciortan, colaboratoarea sa de încredere, el rămânând, pe hârtie, doar director general. "Dosarul este în curs de finalizare, urmează să se întocmească rechizitoriul", a declarat pentru BIHOREANUL procurorul şef al DNA Oradea, Marius Iancu.

Citeşte despre escrocheriile din Cartierul Soarelui în articolul: O ţeapă cât cartierul