Poţi să fii slujbaş la stat, ba chiar şef peste o instituţie care controlează şi agenţi economici, dar în acelaşi timp şi patron şi administrator la o firmă care printre obiectele de activitate are şi unul vizat de instituţia pe care o conduci? Da!
Se întâmplă în Bihor, iar personajul "multilateral dezvoltat", care şi "joacă", ca antreprenor, şi "arbitrează", ca funcţionar public, este proaspătul şef al Gărzii Forestiere Oradea, Remus Florin Moţiu, 37 de ani. BIHOREANUL a descoperit că din 2012 funcţionarul este asociat unic şi administrator al unei firme de transport de care "se ocupă" şi el, printre activităţile destinate binelui obştesc. Cel puţin "din când în când", după cum însuşi se exprimă...
Poliţistul pădurilor
Instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Forestieră Oradea este o un soi de "poliţie" a pădurilor, a cărei principală atribuţie e să controleze regimul silvic şi de vânătoare în ocoalele silvice de stat şi private din Bihor, Arad, Satu Mare şi Sălaj, dar şi aproximativ 1.000 de firme din aceste patru judeţe profilate pe exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului.
Instituţia are 61 de angajaţi, toţi funcţionari publici, printre care, din 2006, şi Remus Moţiu, încadrat pe un post de consilier superior la Compartimentul control al aplicării regimului silvic şi al trasabilităţii materialelor lemnoase, după ce în perioada 2002-2006 a fost simplu pădurar.
Asta, până în urmă cu două săptămâni, mai precis pe 13 ianuarie 2020, când printr-un ordin al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Guvernul PNL a înlocuit-o pe fosta inspectoare şefă a Gărzii, Maria Antal. Femeia fusese şi ea o clientă politică, fiind pusă în funcţie şi menţinută ani întregi de PSD prin prelungirea succesivă a delegării, pe câte 6 luni, chiar dacă picase ruşinos, cu nota 4, concursul organizat pentru ocuparea funcţiei.
Antreprenoriat în uniformă
Cine este noul şef al "Poliţiei pădurilor" din Oradea, numit de noua guvernare liberală? BIHOREANUL i-a verificat declaraţiile de avere şi de interese din ultimii ani, descoperind că, din 2012, în paralel cu calitatea de funcţionar public, Moţiu este şi întreprinzător privat.
În urmă cu 7 ani, bărbatul şi-a înfiinţat, ca unic asociat, o firmă de transport rutier de mărfuri, Remy & Ali SRL, în care şi-a asumat şi poziţia de administrator, chiar dacă teoretic aceasta e coordonată de propria soţie, angajată ca "manager de transport". Societatea a prosperat constant, înregistrând în 2018, potrivit datelor financiare declarate, o cifră de afaceri considerabilă, de peste 2,9 milioane lei şi cheltuieli de 1,1 milioane lei.
Potrivit Legii 161/2003 privind transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, şi pentru prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţionarii publici nu pot presta activităţi, fie remunerate, fie neremunerate, în sectorul privat. În mod ciudat şi absurd, legea permite însă ca, pe lângă deţinerea de acţiuni şi părţi sociale, slujbaşii statului să poată exercita funcţia de administratori la firme private, dar numai dacă acestea nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile şi funcţiile publice pe care le exercită. Ca atare, deşi principiul de bază este limpede, că funcţionarilor le sunt interzise afacerile, fiecare interpretează cum îi convine prevederile legale...
Un singur client
În cazul lui Moţiu şi al firmei sale, situaţia pare una clasică de conflict de interese. Bărbatul este şi patron, şi administrator de firmă, şi concomitent şi funcţionar însărcinat să controleze activitatea agenţilor economici din sectorul privat. Acum, bugetarul a ajuns chiar şef de instituţie, în condiţiile în care BHOREANUL a constatat că firma sa are ca obiect de activitate inclusiv transportul de buşteni, adică o activitate a cărei monitorizare intră în atribuţiile Gărzii Forestiere. La o adică, Moţiu ar trebui, deci, să-şi controleze propria firmă!
Cum comentează Moţiu conflictul de interese? Noul inspector şef susţine că a înfiinţat firma pentru a-şi suplimenta veniturile familiei, după ce ar fi întrebat la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, care la rându-i s-ar fi "interesat" la Agenţia Naţională de Integritate, dacă nu încalcă vreo lege. I s-ar fi răspuns că nu, dar numai pe gură. În plus, bărbatul susţine că firma nici nu prestează servicii care să intre în conflict cu atribuţiile sale de serviciu.
"Noi transportăm numai piese auto, în baza unui contract cu o firmă din Germania, care este singurul client", zice Moţiu, susţinând că activitatea de "transport buşteni" s-a nimerit, oarecum întâmplător, în statutul societăţii, din simplul motiv că a prevăzut toate domeniile de activitate aferente codului CAEN ales. "N-am făcut niciodată transport de lemne, de niciun fel", se jură el.
O eroare
Moţiu afirmă că a intrat în afaceri "din necesitate". "Am avut salarii foarte mici în perioada 2006 - 2012. Am făcut nuntă, iar o parte din banii primiţi cadou i-am băgat într-un camion. Nu-i o afacere mare, doar pentru familie. Acum avem trei maşini şi 7 angajaţi, toţi fini de-ai mei. La vremea când am înfiinţat-o, transportul mergea bine. Acum nu mai merge. Mă şi gândesc să o vând, să o preia altcineva", susţine şeful Gărzii Forestiere.
Recunoaşte, totuşi, că "a fost o eroare" să rămână şi administrator al firmei şi că "nu dă bine" în ochii publicului larg, mai ales acum, când ambiţiilor sale manageriale li se adaugă şi unele politice. "M-am gândit să ies din firmă, dar am tot amânat. Dar nu sunt în nicio incompatibilitate. E pe lege. Soţia e cea care se ocupă de firmă", zice Moţiu, admiţând, iarăşi, că uneori o ajută şi el. "Doar nu o s-o trimit pe ea la service cu camionul", exemplifică bărbatul.
Evident, adaugă Moţiu, pentru firmă lucrează numai după orele de serviciu. Adică dimineaţa e bugetar şi în timpul liber antreprenor, aşa cum îi şade bine unui liberal. Doar e "pe lege"...
SE VREA PRIMAR
Liberalul bun la toate
Pe lângă slujba de la stat şi propria firmă, Remus Moţiu a avut timp să preia şi conducerea echipei de fotbal de Liga a V-a din comuna Roşia, iar în acest an intenţionează să candideze la funcţia de primar al comunei pe listele PNL, partid al cărui membru nu este, dar în care se va înscrie. "Actualul primar, Florin Bonca, m-a rugat să candidez, că el se pensionează. M-a căutat şi în urmă cu patru ani, dar l-am refuzat", se justifică el, pretinzând că "este un sacrificiu ce fac", deoarece "soţia şi familia sunt la Oradea, eu voi fi acolo".
Chiar dacă va fi ales primar, Remus Moţiu nu intenţionează să renunţe la postul de la stat, recunoscând nonşalant că se va suspenda din funcţie cu 30 de zile înainte de alegeri, iar dacă le va câştiga va merge la Primărie şi îşi va "bloca" poziţia pe care o ocupă în instituţie, aşa încât să nu poată fi ocupată de o altă persoană. BIHOREANUL l-a întrebat de ce nu ar demisiona din sistemul bugetar, într-o asemenea situaţie. "Fiecare îşi lasă o portiţă", se justifică Moţiu, ca şi cum postul i-ar aparţine de drept.