O acţiune comună a poliţiştilor de la Compartimentul Delicte Silvice - Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Bihor s-a terminat prost pentru patronul unui depozit de cherestea din Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în urma controlului, s-a constatat că firma a expediat, în perioada 1 mai - 13 iunie, 50 metri cubi de cherestea, fără avize de însoţire a materialului lemnos.
"Societatea comercială orădeană a fost sancţionată cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar materialul lemnos, în valoare de 33.400 lei, a fost confiscat valoric", se precizează în informare.
Acţiunea comună a Poliţiei şi Gărzii Forestiere Bihor a avut ca scop verificarea modului în care agenţii economici care desfăşoară activităţi de recoltare, depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos respectă legislaţia silvică.