La două zile după ce s-a întâlnit cu medicii coordonatori ai centrelor de vaccinare, prefectul Dumitru Țiplea a avut, miercuri, o întâlnire și cu medicii de familie angrenați în campania de imunizare anti-Covid, motivul fiind necesitatea respectării codului de etică profesională și a procedurilor de lucru în cadrul campaniei de vaccinare anti-Covid.

4 anchete

Prezent și el la întâlnire, la fel ca reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și omologi de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie, șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, comisarul șef Vlad Codreanu, a amintit că practicarea așa numitei vaccinări „la chiuvetă” este infracțiune și a spus că în Bihor sunt în desfășurare patru anchete cu această suspiciune.

Potrivit unui comunicat dat publicității de Prefectură, „în deschiderea ședinței prefectul Dumitru Țiplea a felicitat și a adresat mulțumiri celor 85 de medici de familie implicați în campania de vaccinare, subliniind importanța aportului lor în combaterea pandemiei”, iar „comisarul șef de poliție Codreanu Vlad, șef serviciu de Investigare a Criminalității Economice în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, a solicitat medicilor prezenți sprijinul în demersurile de verificare a listelor cu persoane vaccinate, precizând că există patru dosare penale pe rol privind sesizări de vaccinare fictivă”.

Șeful SICE a prezentat implicațiile de natură penală ale acestui tip de acțiuni, care pot fi încadrate cumulativ ca infracțiuni de luare și dare de mită, trafic de influență, fals informatic, fals intelectual și uz de fals.

Pregătiri pentru vaccinarea copiilor

Pe de altă parte, șeful Jandarmeriei Bihor, colonelul Ioan Bogdan, precum și dr. Diana Racz și dr. Adina Budea din cadrul DSP Bihor au adresat medicilor de familie vaccinatori „sfaturi practice cu privire la desfășurarea actului medical în condiții de siguranță și legalitate”, cum ar fi monitorizarea datelor introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), semnalarea erorilor în RENV prin e-mail către Institutul Național de Sănătate Publică, securizarea mijloacelor informatice prin parolă, sesizarea imediată a organelor de poliție la depistarea oricăror fapte suspecte ale angajaților, respectarea programului de lucru, verificarea completării corecte a documentelor medicale și verificarea identității pacientului doar cu acte în original. 

În contextul extinderii, în viitorul apropiat, a categoriilor de persoane eligibile la vaccinare prin includerea grupei de vârstă 5 - 11 ani, s-a subliniat necesitatea precauției maxime în administrarea dozei corecte de vaccin pediatric, administrarea dozei de adulți fiind considerată malpraxis.

"Scad încrederea în sistemul medical"

Potrivit comunicatului Prefecturii, prefectul Dumitru Țiplea a declarat că „derogările de la etica medicală pun în pericol sănătatea publică și scad încrederea în sistemul medical” și nu va trece cu vederea ca „efortul celor care stau în prima linie să fie minimizat” prin practicile ilegale.

O întâlnire pe aceeași temă a reprezentanților Prefecturii, DSP, Poliției și Jandarmeriei a avut loc la Prefectura Bihor, cu două zile în urmă, și cu medicii care coordonează activitatea centrelor de vaccinare.

Ambele demersuri au fost organizate după ce o asistentă medicală care fusese angajată la DSP Bihor pe perioadă determinată a fost arestată, împreună cu angajați ai unui centru de vaccinare din punctul de trecere a frontierei Petea (Satu Mare), pentru organizarea unei filiere care a emis în fals mii de certificare de vaccinare.