Voichiţa Camelia Sim, asistenta angajată a Direcţiei de Sănătate Publică Bihor reţinută în dosarul vaccinării "la chiuvetă" şi al eliberării pe şpăgi a unor adeverinţe, lucra în instituţie de circa un an şi primise postul fără concurs, prin selecţie de dosare.

DSP Bihor a reacţionat oficial după ce DNA a reţinut-o, arătând că femeia îşi pierde jobul.

Nu a lucrat în centre de vaccinare

Printr-un comunicat semnat miercuri de directoarea DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, instituţia precizează că asistenta Voichiţa Camelia Sim, angajată pe perioadă determinată, lucra de un an la "asigurarea triajului epidemiologic în punctul de trecere a frontierei Borş" şi "nu a avut atribuţii legate de activităţile de vaccinare".

Practic, asistenta Voichiţa Camelia Sim, despre care sursele BIHOREANULUI afirmă că până la vârsta de 40 de ani nu activase niciodată ca asistentă medicală, nu a lucrat în vreun centru de vaccinare şi nici nu a făcut parte vreodată din echipe mobile de vaccinare.

Femeia a fost angajată în urma unei selecţii de dosare, adică fără concurs, deoarece DSP Bihor avea nevoie de personal suplimentar din cauza pandemiei de Covid-19. 

Voichiţa Camelia Sim îşi va pierde acum locul de muncă. "DSP Bihor nu tolerează astfel de practici care încalcă legislaţia în vigoare şi pun în pericol major sănătatea publică şi în consecinţă, începând de azi, au fost demarate procedurile legale pentru rezilierea contractului de muncă al persoanei respective", a transmis DSP Bihor.

Reţea pentru anti-vaccinişti

Voichiţa Sim, angajată a Compartimentului Supraveghere şi Control Boli Transmisibile, a fost reţinută marţi, împreună cu alte patru persoane, într-un dosar al DNA Oradea, care o suspectează de complicitate la luare de mită, la fals intelectual şi la fals informatic, toate în formă continuată.

Aşa cum BIHOREANUL a mai arătat, o asistentă şi doi registratori ai unui centru de vaccinare din vama Petea (judeţul Satu Mare), au pretins, conform anchetatorilor, sume între 250 şi 300 euro de la persoane care voiau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificate digitale europene Covid, fără însă să le fi fost administrat vreun ser anti-Covid.

Procurorii DNA au mai pus sub învinuire şi un cadru medical din acelaşi centru de vacinare din Petea, susţinând că la serviciile celor patru se apela prin intermediul unor persoane de încredere.

Angajata DSP Bihor, Voichiţa Camelia Sim, intermedia legătura dintre doritorii de adeverinţe false şi cei care le asigurau. "Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichiţa-Camelia, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid", arată anchetatorii. 

Voichiţa Camelia Sim este din comuna Sânnicolau Român şi a absolvit Colegiul Naţional Teodor Neş din Salonta.

UPDATE: Arest pentru 30 de zile

Voichiţa Camelia Sim, asistenta angajată a Direcţiei de Sănătate Publică Bihor anchetată de procurorii DNA Oradea în dosarul vaccinării "la chiuvetă", a fost arestată preventiv, miercuri, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru celelalte patru persoane reţinute, marţi, în cauză.