Prefectul judeţului Bihor, Gavrilă Ghilea, a emis ordine de încetare de drept a mandatelor a patru primari in judeţ, care au anunţat că vor candida pentru un nou mandat pe 10 iunie în numele unor alte formaţiuni politice decât cele cărora le datorează mandatul încheiat.

Cel mai spectaculos caz este al lui Ioan Balint, primarul comunei Uileacu de Beiuş, cel mai longeviv edil din Bihor, aflat în funcţie de nu mai puţin de 28 de ani. Balint a fost ales în 2008 ca PDL-ist, însă a trecut la PNL şi va candida la un mandat nou din partea USL.

La polul opus, edilul din comuna Cefa, Dumitru Bârnău, ales în 2008 ca PSD-ist cu sprijinul predecesorului său, ales deputat, Ioan Roman, el pierzându-şi mandatul pentru că şi-a depus candidatura din partea PDL.

Pe lista celor rămaşi fără fotoliile de primari se află, în premieră, şi doi edili aleşi din partea UDMR, dar care au preferat să părăsească Uniunea pentru a candida ca independenţi: cel din Buduslău, Gaspar Gyula, şi cel din Valea lui Mihai, Kovacs Zoltan.

Evadarea acestuia din urmă din UDMR este cu atât mai spectaculoasă cu cât a exercitat deja două mandate din partea Uniunii, iar înainte de aceasta a fost şi deputat UDMR pentru o legislatură. Kovacs a declarat, însă, că nu mai vrea să activeze în cadrul UDMR deoarece această formaţiune este tot mai lipsită de democraţie, până şi desemnarea candidaţilor fiind făcută de la "centru" şi nu de la nivel local. "Nu cred că Bucureştiul sau Oradea trebuie să vină să ne spună nouă cine să fie primar la Valea lui Mihai".

De altfel, cu două săptămâni în urmă a mai demisionat din UDMR şi consilierul judeţean Olah Sandor.

Cel mai înalt demnitar local din Bihor care şi-a pierdut mandatul ca urmare a trecerii lui în alt partid este Radu Ţîrle, ales în 2008 ca liberal, dar înscris în competiţia pentru un nou mandat din partea PDL.